Prințesa Kalina a Bulgariei s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice, apoi a făcut prăpăd în calea ei. Aceasta a provocat un accident serios, după ce s-a izbit de bariera unui hotel. Autoritățile bulgare i-au confiscat mașina și continuă cercetările în cazul ei. Cum se putea întâmpla o tragedie?
Prințesa Kalina a Bulgariei a fost depistată la volanul mașinii ei în stare de ebrietate. Aceasta a provocat un accident, după ce s-a izbit de bariera unui hotel din stațiunea Boroveț. Fiica fostului premier şi ultimul rege al Bulgariei, Simeon de Saxa-Coburg-Gotha, va fi pusă sub acuzare după ce a fost testată cu etilotestul, iar aparatul a arătat alcolemia de 1,2 la mie. Prințesa a refuzat să i se recolteze o probă de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, potrivit postului naţional de televiziune BNT. Conform noilor modificări din Codul Penal, maşina i-a fost confiscată prin proces verbal de predare voluntară.
CITEȘTE ȘI: VACANȚĂ DE COȘMAR PENTRU O FAMILIE DE ROMÂNI! AU PLECAT ÎN BULGARIA CU MAȘINA ȘI S-AU ÎNTORS FĂRĂ
Prinţesa Kalina are patru frați, Kardam, care a decedat într-un accident, Kiril, Kubrat și Constantin. Aceștia s-au născut și au trăit în Spania. Regele Simeon al Bulgariei a fost nevoit să trăiască 50 de ani în exil cu Margarita Gomez-Acebo y Cejuela.
Kalina este absolventă a unui liceu francez și un colegiu englez la Madrid. Apoi, aceasta a studiat la Academia de Arte din Londra și filologie în Germania. Este singura fiică a Regelui Bulgariei, fiind considerată nonconformistă. Aceasta este pasionată de navigaţie şi adoră traiul în deșert, dat fiind faptul că a trăit și mulţi ani la Rabat, în Maroc.
Prințesa Kalina are 51 de ani și se numără printre cele mai controversate apariții, din țara vecină. Adesea, aceasta a fost văzută cu piercing, rasă în cap sau cu machiaje extravagante. În urmă cu ceva timp, ea ar fi intrat în contact cu o infecție, în timp ce se afla într-o expediție pe mare cu soțul ei.
„Imposibilitatea de a merge la un spital și condițiile de pe mare au făcut ca infecția să progreseze și să se agraveze, afectând o parte a ochiului. A trebuit să o evacuăm de urgență și a fost operată, tot de urgență, dând prioritate eliminării infecției și provocării de leziuni estetice, ceea ce nu era important în acel moment, pentru că vital era să salvăm ochiul și nasul de infecție”, a povestit partenerul ei, pentru „Vanity Fair”, acum ceva vreme.