Telenovelă grea s-a anunțat, parcă, de la primele schimburi de replici între Simona și Claudiu de la Insula iubirii și chiar într-acolo s-au îndreptat toate🤣 ! Întors de la show-ul filmat în Thailanda și care a captat atenția a milioane de telespectatori, Claudiu, care-i jurase, încă o dată, credință iubitei lui, a călcat, din nou, pe bec. La petrecere s-a ”mulat” pe ispita Ana Maria, nimeni alta decât fata care i s-a ”rostogolit” în brațe peste mări și țări, în timpul filmărilor. Iar vacanța antamată alături de Simona părea că nu o să mai aibă loc! Surpriză însă, cei doi au plecat, totuși, deși a ieşit scandal în acea seară! Cum se descurcă împreună, după iureșul de la finalul săptămânii trecute? CANCAN.RO are primele declarații ale Simonei, în care spune totul.
Claudiu și Simona își mai acordaseră o șansă. Iubita spunea că va șterge cu buretele ce s-a întâmplat în Thailanda, când partenerul ei și ispita Ana Maria au încins atmosfera, dar nu a putut. Asta în ciuda faptului că al ei iubit i-a promis marea cu sarea. Dar el a sperat până în ultima clipă, promițându-i câte-n lună și-n stele. Că e marea lui iubire, că nu poate fără ea… Dar a putut!
A demonstrat-o cu vârf și îndesat la evenimentul organizat de producătorii emisiunii în seara marei finale, acolo unde ştia că o să fie prezentă şi Ana Maria. Regulile erau clare, concurenţii nu aveau voie să participe, însă Claudiu nu a rezistat tentației și și-a făcut apariția. Și a revăzut-o pe roșcata care i-a sucit, din nou, mințile. Așa că nu s-a dezlipit de ea, mai ales că a avut în față un decolteu adânc, plecat dintr-o rochie albă, mulată, dar și un zâmbet molipsitor (Vezi AICI detaliile).
Claudiu a reconfigurat imediat traseul în momentul în care Simona a apărut în club. S-a căit din nou în faţa blondinei pentru ce a făcut, însă de această dată, fosta concurentă de la Insulă nu mai este dispusă să dea înapoi. Şi pe bună dreptate. Tânăra a demonstrat că este o femeie puternică, ambiţionasă, care ştie ce vrea de la viaţă şi cu siguranţă o să reuşească să îşi găsească sufletul pereche la un moment dat.
Până atunci însă, a acceptat de dragul prietenilor să meargă în vacanţă cu Claudiu. A trecut peste situaţia din club, s-a resemnat, iar acum nu vrea decât să se bucure la maximum de zilele pe care le petrece în Ibiza.
”Am citit și eu noile știri de pe net și vreau să clarific câteva lucruri. Este adevărat că sunt în vacanță cu Claudiu în acest moment, o vacanță planificată cu mult timp în urmă. Suntem înconjurați de oameni dragi și, deși noi nu mai formăm un cuplu, nu am renunțat la această vacanță.
Cât despre alte speculații legate de prezența lui Claudiu în preajma Anei Maria nu mă afectează, deoarece viețile noastre sunt separate acum. Nu am să răspund niciodată pentru faptele altor persoane , nu-mi mai asum greșeli făcute de alții . Important ca eu sunt bine în momentul acesta și mă bucur de vacanță. Vă mulțumesc”, a declarat Simona, în exclusivitate pentru CANCAN.RO.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.