Prins in flagrant! Angajat de la Guvern, retinut de procurorii DNA
„Procurorii militari din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore a inculpatului ENACHE STEFAN, colonel in cadrul U.M. 02999, detasat la Secretariatul General al Guvernului, cu privire la savarsirea infractiunii de trafic de influenta. In ordonanta procurorilor militari se arata ca, in cauza, exista date si probe care contureaza urmatoarea stare de fapt:
La data de 08 decembrie 2015, inculpatul Enache Stefan a pretins de la o persoana o suma de peste 10.000 euro, in scopul de interveni pe langă directorul Regiei Autonome – Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat, asupra caruia a dat asigurări ca are influenta, pentru ca acesta din urmă sa le asigure celor doi adjudecarea, la o licitatie, a unui imobil din municipiul Bucuresti, la un pret mult subevaluat.
Imobilul astfel achizitionat urma sa fie valorificat ulterior, iar profitul sa fie impartit intre inculpat si persoana respectiva. Enache Stefan a primit efectiv suma de 30.000 euro, de la un intermediar, indicat pentru a asigura achizitionarea a doua imobile, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infractiunii flagrante„, arata DNA (G.B.)