Prins dupa ce si-a uitat dintii in masina furata
James R. Brown, un american in varsta de 53 de ani, ar putea candida cu succes la titlul de cel mai ghinionist hot din lume. Dupa ce a reusit sa fure o masina din Sacramento, barbatul a inceput sa goneasca nebuneste pe strazi, incalcand in mod sistematic regulile de circulatie.
La un moment dat, James a pierdut controlul asupra volanului si a intrat in plin in doua masini. Realizand ca ar putea avea probleme cu politia mai curand decat spera, americanul s-a gandit sa abandoneze masina furata si sa fuga cat il tineau picioarele. Un singur lucru insa a scapat din vedere Brown, si anume sa isi recupereze de pe podeaua masinii proteza dentara pe care o pierduse in timpul impactului. De indata ce oamenii legii au dat peste dintii falsi, identificarea hotului nu a fost decat o joaca de copii, iar acum Brown a ajuns in spatele gratiilor.
Foto: Guliver/SplashNews