Custodele Coroanei Principesa Margareta a înregistrat un mesaj de Crăciun, la Palatul Elisabeta. Acesta a fi transmis luni, 24 decembrie, chiar în Ajunul Nașterii Domnului.
Este al treilea an în care Majestatea Sa Margareta transmite românilor un mesaj de Crăciun, atât pentru cei aflați în țară, dar și pentru cei de peste hotare.
În 2016, Custodele Coroanei Principesa Margareta a citit mesajul de Crăciun în numele Regelui Mihai. În 2017, Principesa Margareta a transmis poporului român mesajul în nume propriu, după ce tatăl său a trecut în neființă, anunță romaniatv.net.
Altfel, Principesa Margareta ar putea candida la alegerile din 2019, crede un jurnalist de la noi. Potrivit speculaţiilor lansate de Bogdan Tiberiu Iacob pe blogul său, fiica Regelui Mihai că vom auzi de „Regina” Margareta, candidatul prezidenţial al PSD”.
„Doar naivii ar putea crede că e posibil, în viitorul apropiat, transformarea României în monarhie. Sondajele arată un sprijin de maxim 20% pentru regalitate, iar procedurile ar fi, oricum, extrem de greoaie. Ideea referendumului aruncată pe piaţă de PSD e praf în ochi, nici Constituţia, nici legea referendumului nu permit asemenea temă. E nevoie de transformarea parlamentului în adunare constituantă, de o nouă Constituţie, de vreo două referendumuri distincte etc.
Să fim serioşi, e un pod mult prea îndepărtat. Asta nu înseamnă că monarhia nu poate fi băgată în jocuri politice grele, însă. (…) În 2004, negocierile privind candidatura Margaretei pe listele ţărăniste de Senat au eşuat, candidatura lui Duda la preşedinţie a fost aspru criticată, iar Ion Diaconescu dezvăluia, nu mult înainte să moară, într-un interviu, că Regele nu l-a mai sunat de prin 1996 să-i spună ”La mulţi ani” de ziua lui, spre deosebire de Ion Iliescu. ”Monarhia e o relicvă” conchidea bătrînul ţărănist”, a scris jurnalistul, pe inpolitics.ro.
El este convins că Principesa Margareta va fi surpriza alegerilor din 2019: „PSD ia în calcul, conform unor informaţii care se vehiculează de ceva vreme, o candidatură a Margaretei la prezidenţiale, dacă nu va găsi pînă atunci o soluţie mai viabilă la spinoasa problemă a unui candidat ”intern”.Prima mare dramă a social-democraţilor e că în 2019 se vor împlini 15 ani de cînd au terminat-o cu şefia statului. (…) Cît a trăit bătrînul Rege, Margareta nu prea a avut spor să facă pasul mare spre politică în mod direct, ci doar prin intermediul soţului; de acum, drumul e liber”.