Principele Nicolae, nepotul Regelui Mihai, a anunţat, în luna august a anului trecut, că urmează să se însoare. Aleasa inimii sale este Alina Maria Binder şi are 29 de ani. Căsătoria a primit şi acceptul Regelui Mihai, susţinea, la momentul respectiv, fostul principe.
Cuplul a acordat primul interviu în care a vorbit despre logodnă și căsătorie, după ce, în urmă cu doar câteva zile, a anunțat când va avea loc cununia religioasă.
“Nunta va avea loc anul acesta, în septembrie, pe data de 30, în Sinaia, la Biserica Sfântul Ilie. Și după aceea vom petrece la cazinou. Vom folosi această oportunitate să arătăm ce avem în România. Avem foarte mulți prieteni din străinătate… Fiecare membru al familiei mele va primi câte o invitație. Sper că vor veni. Ar fi o mare bucurie pentru noi. Și rudele mele din străinătate vor primi și ele invitație de la noi”, a precizat Principele Nicolae.
“Pregătirile sunt în toi și sperăm să oferim invitaților noștri o experiență frumoasă pe care să n-o uite prea ușor. Sinaia a fost o opțiune comună. Împreună ne-am gândit, în același timp aproape, la acest oraș. ne este foarte drag și înseamnă foarte mult pentru noi… Sinaia este și orașul copilăriei mele, în amintirile mele e orașul de poveste”, a completat Alina Binder.
Principele Nicolae a dezvăluit și ce l-a determinat să aleagă să se căsătorească la Sinaia. “E foarte aproape de familia mea. Familia mea și-a lăsat amprenta asupra orașului. Aici ne simțim ca acasă, e superb. Cred că va fi superb… Mă simt mult mai legat de acest oraș. carol I a construit domeniul regal și familia mea a ajutat la dezvoltarea orașului”, a afirmat principele Nicolae, conform libertatea.ro.
Alina Binder a vorbit și despre rochia de mireasă pe care o va purta în cel mai important moment al vieții sale. “N-aș vrea să dezvălui prea multe detalii, aș vrea să fie o surpriză pentru toată lumea, mai ales pentru Nicolae. Știu că aș dori să se regăsească anumite elemente, niște detalii tradiționale, subtile. Mi-ar plăcea să aibă linie clasică și să mă simt relaxată în ea și să măreprezinte. Și aș vrea să fie creată de un designer român”, a spus Alina.
“Va fi o nuntă românească, dar vom avea și partea de protocol și asta va schimba ce știm despre o nuntă tradițională românească”, a mai spus Principele Nicolae.
“Vom încerca să evidențiem tradițiile pe cât vom putea, pentru că fac parte din identitatea noastră națională”, a spus și Alina.
Dar cum au decis să facă marele pas? “Nu a fost planificat. Pur și simplu relația noastră a evoluat și am ajuns la un anumit punct în viața mea când m-am simțit pregătit să fac următorul pas. Am stat la o masă cu părinții Alinei și i-am cerut. familia Alinei este foarte importantă pentru ea. După ce ei au zis da, atunci a fost cea mai mare provocare. A trebuit să găsesc un inel… și am ales să plecăm într-un weekend când sărbătoream doi ani de relație”, a spus Principele Nicolae.
“A fost în weekend-ul când am aniversat doi ani de relație, a fost o totală surpriză, venind în urma unei perioade destul de agitate la birou. efecteiv nu am planificat nimic pentru a sărbători, pur și simplu a venit spontan invitația de a merge undeva într-un weekend”, a afirmat Alina Binder.
“N-a știut unde și nu am vrut să îi spun unde până am ajuns”, a completat-o el.
“A fost incredibil când am ajuns în Corwell, un loc special pentru amândoi, pe care mi l-a arătat chiar la început când am fost în Anglia. Este un loc deosebit. Am ajuns acolo, era seară, eram obosiți, mi-a propus să vedem a doua zi răsăritul, n-am avut încredere că o să am energia necesară, dar l-am văzut emoționat. N-am știut exact ce se întâmplă și n-am simțit nimic”, a mărturisit Alina Binder.