Autorităţile turce l-au arestat luni noaptea pe presupusul atacator din clubul Reina din Istanbul, care a ucis 39 de persoane în noaptea de Anul Nou. El a fost identificat ca purtând numele de Abdulkadir Maşaripov.
Suspectul a fost arestat în cadrul unei operaţiuni din districtul Esenyurt din Istanbul, ceea ce înseamnă că ar fi putut să nu părăsească oraşul de la atacul din noaptea de Anul Nou.
Maşaripov, de origine din Uzbekistan, ar fi fost prins în locuinţa unui prieten al său, originar din Kirghizstan.
39 de persoane au murit în atacul din noaptea de Anul Nou comis în clubul exclusivist Reina din Istanbul, alte 69 de persoane fiind rănite.