Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut, joi, la 3,13%, de la 3,16% miercuri, arată datele transmise de Banca Națională a României (BNR).
Un nivel mai scăzut de atât a fost consemnat joi 20 septembrie, de 3,10%, în ziua următoare urcând la 3,14%.
Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare lei cu dobândă variabilă, a coborât joi la 3,39%, de la miercuri 3,40%, revenind la nivelul de vineri 28 septembrie.
De asemenea, indicele ROBOR la 9 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de nouă luni, a scăzut joi la 3,47%, de la 3,48%, revenind la nivelul de joi 27 septembrie.
Pentru indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a fost afișat joi un nivel de 3,52%, față de 3,53% miercuri, revenind la nivelul de joi, 27 septembrie.
ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de 10 bănci selectate de BNR.
Consiliul de Administraţie al BNR a decis, în ședința de miercuri, să menţină dobânda de politică monetară la 2,50%, precum şi dobânzile pentru facilitatea de depozit, la 1,50%, şi a celei pentru facilitatea de creditare, la 3,50%. Aceste niveluri ale dobânzii au fost stabilite în ședința de politică monetară din 7 mai, fiind menținute în următoarele două ședințe, cea din 4 iulie și cea din 6 august. Nivelurile actuale ale RMO aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit sunt de 8%, primul fiind stabilit începând cu 24 mai 2015, iar al doilea începând cu 6 mai 2017.
De asemenea, BNR a făcut luni a șaptea operațiune repo din acest an, în valoare de 9,7 miliarde de lei, arată datele afișate de instituție, rostogolind-o pe cea de săptămâna trecută, într-o nouă încercare de a opri creșterea indicilor ROBOR.