Vero Căliman și-a deschis sufletul, în cadrul podcastului ALTCEVA cu Adrian Artene. „Fetița Zurli”, iubită de mulți români, îndeosebi de copii și părinți, a vorbit despre viața personală, carieră, visuri și copilărie! Atunci când avea vârsta de 6 ani și jumătate, și-a dorit să își urmeze un vis, și anume acela de a deveni gimnastă. Purta o iubire aparte către acest sport. Vă invităm să urmăriți noul episod al podcastului, care este disponibil deja de sâmbătă, 1 iunie 2024!
Vero Căliman s-a separat de Gașca Zurli, acolo unde interpreta rolul „fetiței Zurli”. Se alăturase proiectului în urmă cu 15 ani. Anul acesta, în martie, a luat decizia de a părăsi grupul înființat de Mirela Retegan. Vezi AICI ce transmis, atunci, „fetița Zurli”. Lunile au trecut, iar tânăra se implică activ în noi proiecte. Invitată în cadrul podcastului ALTCEVA cu Adrian Artene, „fetița Zurli”, așa cum cei mici o cunosc, și-a deschis sufletul și a vorbit, printre altele, despre visuri, carieră, planul personal.
Vero Căliman și-a dorit să devină gimnastă. Pentru că avea o chemare și o iubire față de acest sport, a mers, încă de la o vârstă fragedă, la antrenamente. În cadrul podcastului ALTCEVA cu Adrian Artene, „fetița Zurli” s-a destăinuit: la vârsta de 6 ani și jumătate pășea încrezătoare în lumea sportului în care flexibilitatea este un element cheie! A plecat la Deva, pentru a-și îndeplini un vis.
„La vârsta de 6 ani și jumătate, cam așa. Mi se face pielea de găină, de fiecare dată când îmi amintesc! A fost atât de intens în copilul din mine dorința de a face gimnastică și iubirea pe care o simțeam pentru sportul ăsta. În continuare, rămâne prima dragoste. Prima jucărie a copilăriei. Ele erau mai mari puțin (n.r. Simona Amânar, Maria Olaru) și țin minte că le vedeam pe holuri și voiam să fiu ca ele. Erau tot timpul în cantonamente, se antrenau într-o altă parte, aveau clasele la un alt etaj. Și uneori se întâmpla să ne întâlnim la intrare. Aveam antrenamente în fiecare zi, câte două ore. Nu pot să zic că erau istovitoare. Aveau atenție cu grupele, erau adaptate grupelor de vârstă. Altfel, acum, uitându-mă înapoi, uitându-mă la copiii de 6 -7 ani, nu-mi imaginez cum ar putea să locuiască la 500 de kilometri distanță de casă, singuri, într-un internat. Mi se pare crunt!”, a spus Vero Căliman.
Conținutul ALTCEVA cu Adrian Artene poate fi urmărit și pe conturile de Facebook, Instagram, Tik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.