La aproape șapte luni de la moartea Stelei Popescu pare că se aprinde un război între fiica adoptivă și primul soț al actriței. Dan Puican o acuză pe Doina Maximilian că încearcă să facă bani folosindu-se de bunurile lăsate în urmă de regretata vedetă.
Citește și: Ce au făcut colegii de scenă ai Stelei Popescu la șase luni de la moartea artistei!
Fiica adoptivă a Stelei Popescu a moștenit întreaga avere a actriței. Asta înseamnă inclusiv rochiile scumpe și hainele de blană, dar și casele pe care aceasta le avea – una dintre ele la malul mării, unde “marea doamnă a teatrului românesc” adora să își petreacă vacanța de vară. În vârstă de 83 de ani, primul soț al regretatei artiste a declarat că Doina Maximilian face bani de pe urma lucrurilor Stelei Popescu.
Citește și: Scandal pe averea Stelei Popescu! Familia nu poate vinde blocul construit de artistă!
“Am auzit că fata Stelei a început să îi vândă rochiile, plus că vrea să închirieze vila de la mare, de la 2 Mai. Nu mă mai miră nimic pentru că trăim într-o epocă în care banul este pe primul loc”, a declarat Dan Puican pentru Click!
Doina Maximilian a negat că ar fi obținut bani după ce ar fi dat deja câteva dintre lucrurile care i-au aparținut mamei adoptive, Stela Popescu. În plus, ea a subliniat că nu va închiria vila de la mare și nici nu o va vinde.
“Am dat o parte din haine de pomană celor de la teatru, nu am cerut bani pe ele cum spune el. Le-am dat unor oameni care au iubit-o pe Stela Popescu! Am dat şi rochii de scenă, dar şi de purtat de zi cu zi.
Nu este adevărat nimic, nu o închiriez, nu o vând. O să vină prieteni de ai mei să mai stea pe timp de vară, dar nu o să le cer bani”, a mai spus Doina Maximilian, potrivit sursei citată mai sus.
Fiica adoptivă a regretatei artiste a mărturisit cu multă durere în glas că au fost câteva afirmații care au afectat-o în ultima perioadă.
“Locuiesc în casa mamei mele de mult timp, mai exact, după o săptămână de la moartea sa, nu după o lună şi ceva cum vorbeşte lumea. Trebuia să mă mut, aia nu este casă care să fie lăsată de izbelişte, plus că eu oricum veneam la două-trei zile pe acolo”, a spus Doina Maximilian.
Citește și: ULTIMA scrisoare scrisă de Alexandru Arşinel pentru Stela Popescu: „Mă simt singur pe scenă, fără tine…”
Vă reamintim că regretata artistă s-a stins din viaţă după ce a suferit un atac cerebral vascular. Ea era singură în casă şi nimeni nu a putut să o salveze. Celebra actriţă a fost găsită fără suflare în casa ei din Bucureşti de fiica vitregă, Doina Maximilian. Ea a venit într-un suflet, după ce artista nu i-a răspuns de mai multe ori la telefon. Stela Popescu a fost condusă pe ultimul drum duminică, 26 noiembrie. Regretata actriţă a fost înmormântată la Mănăstirea Cernica, lângă cel de-al doilea soţ, Puiu Maximilian.