Primul și ultimul 23 August (II)

Ultima paradă de 23 august a fost și prima care s-a ținut în fața actualei Case Radio, cea care, dacă regimul ar fi rămas la frâiele țării, urma să devină Muzeul Național al României Socialiste. Până la 23 August 1989, paradele de Ziua Națională se ținuseră fie în Piața Aviatorilor, fie pe stadionul 23 August.

Paradoxal, taman ultima paradă a fost și cea în care autoritățile române au încercat să fie mai modeste în ceea ce privește ridicarea în slăvi a lui Ceaușescu. Apelul la mai multă decență s-a făcut din cauza presiunilor făcute de Mihail Gorbaciov. Ales lider al URSS în 1985, Gorbaciov a încercat modernizarea și umanizarea comunismului printr-un program bazat pe trei principii: perestroica (reconstrucție), glasnost (transparență) și uskorenie (accelerarea dezvoltării economice). Toate aceste puncte îi provocau repulsie lui Ceaușescu, care nu credea că socialismul trebuie restructurat, însă trebuia totuși să dea socoteală ”tătucului” de la Moscova.

Armata nu a defilat la ultimul 23 August, deoarece, obsedat de strângerea curelei, Ceaușescu decretase ca armata să defileze doar o dată la 5 ani, pentru reducerea cheltuielilor. Ultima oară când armata defilase și ea la paradă fusese în 1985. Ar mai fi defilat, astfel, conform regulii, în 1990, dar n-a fost să fie.

Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de...

Și să mori e SCUMP în Cluj-Napoca. Cu cât se vinde un loc...

Prezentată de presa timpurilor drept ”Grandioasa demonstrație a oamenilor muncii” (Scânteia), parada din 23 August 1989 a început cu intonarea imnului național, apoi cu defilarea propriu-zisă, condusă de pionieri și sportivi. Ca întotdeauna, cei mai merituoși pionieri, aleși pe sprânceană de Securitate, au avut onoarea să-i poată înmâna flori dictatorului.

Pantelie Țuțuleasa, fost operator personal al familiei Ceaușescu, spunea pentru EVZ că parada din 1989 a fost de departe cea mai prost organizată și cea mai anostă dintre cele la care a participat. Oboseala și vârsta înaintată a cuplului de dictatori, tot mai numeroasele ingerințe străine și aducerea populației României într-un punct critic sunt motivele principale pentru acest fapt.