Lorelai este copilul-minune care a impresionat juriul şi telespectatorii show-ului “Românii au talent”, în sezonul 7, ediţia a-4-a. Cu toate că nu are mâini, Lorelai, pe numele său adevărat Alberta, îşi foloseşte picioarele pentru a putea cânta la pian. Lorelai a vorbit deschis pentru Ciao.ro despre experienţa din show-ul ”Romanii au talent”, dar şi despre cât de greu i-a fost să se lovească de indiferenţa oamenilor.
Lorelai Moşneguţu, în vârstă de 14 ani, a mărturisit cum şi-a descoperit talentul: ”Toată admiraţia doamnelor educatoare de la grădiniţa numărul 8 ,,Raza de soare”, care mi-au descoperit talentul muzical de la vârsta de 5 ani, participând la serbările şi spectacolele grădiniţei. La vârsta de 7 ani am intrat la Şcoala Populară de Artă ,,Octav Enigarescu” la secţiunea canto-muzică uşoară, unde timp de patru ani am fost îndrumată de doamna Adela Duţu. Apoi, timp de 2 ani am facut canto cu doamna asistent universitar de la Facultatea de muzică, Mădălina Ionescu, o doamnă extraordinar de caldă şi foarte sufletistă”.
Momentul în care Mihaela Rădulescu a trimis-o direct în semifinală, apăsând butonul ”Golden Buzz”, a fost unul magic pentru Lorelai. ”Sincer, vă mărturisesc că este un vis din care încă nu m-am trezit. Imaginaţia mea s-a oprit la momentul în care minunata domnişoară Mihaela Rădulescu m-a trimis direct in semifinală, apăsând pe magicul Golden Buzz. Publicul scanda numele meu, aplaudându-mă, iar sufletul meu vibra cu toţi cei prezenţi, încercând să-şi păstreze echilibrul printre multiplele confetii sclipitoare”, a declarat adolescenta.
Lorelai a mărturisit ce o deranjează cel mai mult la oamenii din jur, dar şi de unde îşi găseşte puterea pentru a fi mereu cu zâmbetul pe buze. ”Să-mi fie cu iertare, dar pe zi ce trece cred că ne caracterizeaza prea mult egocentrismul şi îmi plânge sufletul de durere în acest sens. Problemele mele până acum au fost mărunte si le consider lecţii de viaţă şi binecuvântări. Puterea există în fiecare dintre noi, este dată de Dumnezeu şi depinde de educaţia primită. Cu zâmbetul pe buze sunt incă de mică, pentru că şi mami Vio zâmbeşte şi glumeşte permanent. Nici nu am motive să fiu tristă, viaţa este cel mai de preţ dar de la Dumnezeu şi trebuie să fim fericiţi permanent!”, a adăugat ea.