Primul fotbalist plătit în Bitcoin. Unde s-a produs transferul şi cât a costat

De: Cancan
Publicat: 31/01/2018 | 17:14

Potrivit presei din Turcia, Omer Faruk Kiroglu, în vârstă de 22 de ani, a acceptat o ofertă de 0,0524 Bitcoin (aproximativ 431 de euro) şi 2.500 de lire turceşti (534 de euro) la Clubul Harunustaspor.

Am procedat astfel pentru a fi cunoscuţi în lume. Acest transfer a devenit o premieră pentru Turcia şi chiar pentru întreaga lume. Dacă se realiza un astfel de transfer la profesionişti, am fi văzut la televizor. Ca amatori, primii am fost noi. Suntem mândri de asta”, a declarat preşedintele clubului, Haldun Şerit, potrivit news.ro. Omer Faruk Kiroglu s-a declarat încântat de această experienţă. „Sunt un om deschis noutăţilor. Pentru mine este o premieră, la fel şi pentru întreaga lume”, a adăugat el.