Vești extraordinare pentru cei care vor să se mute în Italia! Primești până la 30.000 de euro dacă vii să locuiești în cea mai frumoasă regiune a peninsulei.
Visul multor oameni este să-și achiziționeze o casă în Toscana. Însă a existat un mic impediment. Cel puțin până acum! Locuințele în cea mai frumoasă regiune a Italiei sunt extrem de scumpe. Dar, recent, autoritățile din Toscana că vor plăti oamenilor până la 30.000 de euro pentru a se muta acolo.
Există și un motiv întemeiat pentru care s-a decis acest lucru. În Italia, orașele și satele rurale se confruntă cu o criză a populației. Pe măsură ce rezidenții se mută în alte locuri pentru un viitor mai bun, în comunitățile mici nu mai rămâne nimeni și astfel casele sunt abandonate. Recent, consiliile locale au venit cu diverse soluții inventive pentru a-și spori numărul de rezidenți, inclusiv vânzarea proprietăților cu doar 1 euro. Da, este adevărat! (CITEȘTE ȘI: AI 15 LEI ÎN BUZUNAR? POȚI SĂ ÎȚI CUMPERI O CASĂ ÎNTR-UN CADRU DE VIS ÎN ITALIA)
Prin noul program, denumit „Rezidență în munți 2024„, solicitanții vor primi între 10 000 și 30 000 de euro pentru a-și cumpăra o casă. Totuși, aceasta trebuie să fie într-un oraș de munte cu mai puțin de 5.000 de locuitori. 119 dintre orașe se află în Toscana. Totuși, contribuția financiară nu poate depăși 50 % din costul de cumpărare și renovare a proprietății.
”Munții Toscanei sunt teritorii de o frumusețe unică, cu sate care trebuie redescoperite și care, cu toate acestea, suferă de depopulare. Decizia de a locui într-una dintre aceste comune este, prin urmare, o provocare și o oportunitate, în special pentru tineri, și șansa unei noi alegeri de viață”, a declarat Stefania Saccardi, vicepreședinte regional al regiunii Toscana.
Există, însă, niște condiții pe care trebuie să le îndeplinești. Solicitanții trebuie să fie cetățeni italieni sau cetățeni ai unui alt stat membru al Uniunii Europene, sau cetățeni din afara UE care dețin un permis de ședere cu o durată de cel puțin 10 ani.
De asemenea, aceștia trebuie să fie înregistrați ca rezidenți într-un oraș italian, dar să nu locuiască într-o comunitate montană (conform categoriei Institutului Național Italian de Statistică). (VEZI ȘI: INCIDENT STRANIU ÎN ITALIA! CE A PUTUT SĂ FACĂ UN ROMÂN UNUI BĂRBAT CARE A REFUZAT SĂ ÎI DEA O ȚIGARĂ)
Cererile pot fi depuse prin intermediul formularului online de pe site-ul regiunii Toscana și trebuie trimise până la 27 iulie, ora 13.00 (ora Europei Centrale).