Primele pasaje din cartea lui Nicolae Ciucă! Denise Rifai le-a citit în direct: ”Dedic această carte camarazilor mei cărora le datorez tot ceea ce sunt”

Publicat: 28/08/2024 | 23:01
Nicolae Ciucă, în emisiunea „În Opoziție” a lui Denise Rifai

Nicolae Ciucă a fost prezent în platoul emisiunii „În Opoziție”, moderată de Denise Rifai, pe gândul.ro. Președintele Senatului României a scris o carte intitulată „În slujba țării”, destinată românilor care-și doresc să-l cunoască mai bine. Politicianul și-a dedicat întreaga viață armatei, iar printre rândurile scrise în creația lui a amintit mai multe episoade din trecut. O întâmplare din adolescență a povestit-o chiar în fața jurnalistei! Ce l-a îndemnat tatăl său, când a ales Liceul Militar?

Nicolae Ciucă a adus manuscrisul cărții lui „În slujba țării” în emisiunea „În Opoziție” prezentată de Denise Rifai pe GÂNDUL.RO. Președintele Senatului României vrea ca toți românii să-l cunoască mai bine prin intermediul cărții sale, unde a relatat multe momente importante din viața personală și cariera lui.

„Este o carte care nu reprezintă nimic altceva doar o autobiografie, este vorba despre un dialog cât de poate de transparent și de sincer, prin care nu intenționez nimic altceva decât să descopăr oamenilor cine am fost, cine sunt și ce vreau să fiu de aici înainte. Ținând cont de faptul că am intrat de curând în politică, toată lumea îmi spune că sunt un politician care nu are loc în filmul ăsta.

De curând, am spus că nici nu vreau să fiu din filmul ăsta, nici nu vreau să fiu din scenariul ăsta. Poate cineva scrie un scenariu nou și poate găsim și actori noi. Este o chestiune care ține de ceea ce vreau eu să le transmit românilor, este vorba despre ceea ce cred eu că poate să se petreacă cu România în perioada următoare și cred că odată cu apariția cărții va fi un dialog cât de poate de onest, de transparent și de sincer cu oamenii”, a spus Nicolae Ciucă în emisiunea „În Opoziție” cu Denise Rifai.

CITEȘTE ȘI: Marcel Ciolacu, dezvăluiri de ultimă oră despre recalcularea pensiilor: ”Când te adresezi la 4,7 milioane de oameni este normal să fie și nemulțumiri”

Nicolae Ciucă, în emisiunea „În Opoziție” a lui Denise Rifai

Pasaje în premieră din volumul „În slujba țării”

Denise Rifai a prezentat în emisiunea ei câteva pasaje din cartea lui Nicolae Ciucă. Jurnalista a relatat o poveste interesantă, din vremea adolescenței politicianului. Și-a dorit mereu o carieră în armată, însă tatăl său l-a sfătuit să meargă pe alt drum. N-a ținut cont de nimeni și de nimic, iar în cele din urmă și-a urmat visul. De curând, a intrat și-n lumea politicii, iar acum este cu gândul la Palatul Cotroceni.

„În slujba țării, dedic această carte camarazilor mei cărora le datorez tot ceea ce sunt”, sunt primele rânduri de la începutul cărții lui Ciucă.

Apoi, urmează un pasaj emoționant care descrie perfect începutul său în armată: „(…) Tata ar fi vrut să urmez un liceu energetic, ceea ce era la modă pe vremea aceea, mai toți băieții de vârsta mea sperau să ajungă într-o bună zi studenți la Politehnică, erau locuri de muncă suficiente pentru într-o economie axată pe industrializare și mai bine plătite. Eu, însă, spre mirarea alor mei am optat pentru Liceul Militar. Tata a încercat să mă prevină că o carieră militară este marcată de privațiuni, de constrângeri și că trebuie să-și placă cu adevărat ce faci, ca să le suporți cu inima deschisă”.

CITEȘTE ȘI: Ce influenceri urmărește Marcel Ciolacu pe rețelele sociale: ”E o dezvoltare a social media. De la fiecare înveți”

Nicolae Ciucă: Tata a fost un subofițer care mi-a zis „Tată, n-ai văzut destulă armată, nu ești sătul de armată din casă?” Deci nu m-a susținut.

Denise Rifai: Și văd aici și elemente de program, organizații precum Uniunea Europeană…

Nicolae Ciucă: Ultimul capitol este un capitol stilizat pe care l-am lucrat cu echipa mea, referitor la ce gândesc despre România și cum vrem noi să prezentăm acest program românilor, pentru că, într-adevăr, cei care vor aprecia sau nu acest program sunt cetățenii români.

This browser does not support the video element.