Primele imagini de la nunta Olguței Vasilescu! Cum arată rochia de mireasă
Parlamentarii PSD Lia Olguţa Vasilescu şi Claudiu Manda organizează astăzi, sâmbătă, 30 martie, petrecerea de nuntă, unde sunt așteptați în jur de 500 de persoane. Cei doi s-au căsătorit religios pe 24 februarie, în ziua de Dragobete, în aceeași zi au făcut și o ceremonie de de celebrare restrânsă la un restaurant din Craiova.
La petrecere au fost invitați cei mai importanţi lideri PSD şi ALDE, în frunte cu Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu sau Viorica Dăncilă. Petrecerea are loc în comuna doljeană Işalniţa, situată la 13 kilometri de Craiova. Localitatea este condusă de primarul PSD Ovidiu Flori, naşul de cununie al celor doi senatori PSD.
Mireasa poartă o rochie albă, dreaptă, cu mâneci lungi, iar în partea de sus predomină o broderie argintie, iar mirele a optat pentru un costum negru, cămașă albă și cu papion la gât.
Conform presei locale din Dolj, cortul unde va avea loc marea petrecere aparţine tot naşului celor doi. Locaţia se numeşte Riviera Ballroom şi, conform prezentării, „este un mix intre modern şi retro inspirat subtil din America anilor ’50, cu un decor mascat din influentele Broadway-ului, un spaţiu care combină un decor de teatru cu zona de mese / restaurant, un fel de „melody-club” reinventat„.
Atât Olguţa Vasilescu, cât şi Claudiu Manda au mai fost căsătoriţi şi fiecare are câte un copil din relaţiile anterioare. În 2015 Claudiu Manda a divorţat de Adina, medic stomatolog. Lia Olguţa Vasilescu a fost căsătorită cu Ovidiu Răzvan Wlassopol, membru al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară.