Sute de oameni au venit să-i conducă pe ultimul drum pe Monica Buliga și cei doi copii ai săi, Ioana și Ștefan, vineri (30 martie), în satul Totoieşti, din judeţul Neamţ. Ei sunt victimele triplului asasinat care a șocat o țară întreagă. Rudele celor trei sunt distruse de durere și nu au avut puterea să deschidă sicriele victimelor. Patru preoți oficiază slujba de înmormântare.
„A povestit în timpul audierilor că a aşteptat ca femeia să adoarmă pe masa de masaj şi apoi a înjunghiat-o de trei ori în piept cu acelaşi cuţit cu care a încercat şi să se sinucidă. A învelit-o apoi cu o pătură şi i-a aşezat pe piept ordideea albă. În tot acest timp, el susţine că fiul său era îl altă cameră şi se juca la calculator.
A mai povestit că s-a mai rugat un timp, după care şi-a sunat fiica, iar fata i-a spus că vine imediat acasă. Odată ajunsă la domiciliu, fata i-a spus că este obosită şi că merge la culcare. A mai aşteptat până la ora 24.00, după care şi-a înjunghiat fiica de opt ori tot în zona inimii. Apoi a mers în camera băiatului, pe care l-a înjunghiat de trei ori. A lăsat cuţitul pe patul băiatului“, a declarat Daniel Dancă, procurorul de caz şi prim-procuror la Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov.