Veste bună pentru iubitorii de aventură! Au început filmările pentru show-ul cu care Kanal D își propune să dea lovitura. Mai este foarte puţin până când cei de acasă îi vor cunoaște pe cei 50 de concurenţi de la “Insula de 1 milion”. Când va avea premiera celui mai mare experiment social televizat din România?
Premiera show-ului “Insula de 1 milion” de la Kanal D va avea premiera sâmbătă, 16 martie, de la 21:00 şi va putea fi urmărit sâmbăta şi duminică, de la 21:00, şi lunea, de la 20:00. 50 de concurenți s-au aventurat în jocul care le poate aduce marele premiu de un milion de lei. Iată primele imagini din Republica Dominicană!
Cei 50 de concurenți ai show-ului de la Kanal D au ajuns deja pe insula din Republica Dominicană. Debarcarea acestora a fost una cu totul spectaculoasă. Aventurierii au sărit, cu tot cu bagaje, din bărcile cu care au fost transportați pe apele Oceanului Atlantic. Printre cei 50 de concurenți se regăsesc femei, bărbați, tineri, vârstnici. Aceștia au înotat încrezători spre țărmul strălucitor. Vor avea de confruntat adevărate provocări pentru a pune mâna pe marele premiu de 1 milion de lei.
Citește și: EI SUNT CONCURENȚII DE LA ”INSULA DE 1 MILION”. EMISIUNEA DE LA KANAL D ÎNCEPE PE 16 MARTIE 2024
Curajoșii de la “Insula de 1 milion” au ajuns în mijlocul unui adevărat paradis. Peisajul care îi va înconjura în următoarele luni este dominat de palmieri şi ape de un albastru impecabil. În ciuda peisajului de vis, concurenții vor fi nevoiți să se confrunte cu forțele naturii. Umiditatea excesivă, furtunile tropicale iscate din senin, căldura insuportabilă le vor da batai de cap celor 50 de concurenţi.
Cei 50 de aventurieri au avut posibilitatea să se afle în arenă, un element crucial în structura și dinamica emisiunii, pe care telespectatorii vor putea să-l exploreze de sâmbătă seară, începând cu ora 21:00, pe Kanal D, în momentul debutului reality-ului „Insula de 1 milion”.
De sâmbătă, de la ora 21:00, pe Kanal D, vă așteaptă o experiență captivantă: „Insula de 1 milion”. 50 de oameni se vor aventura pe o insulă pustie pentru a reinventa regulile sociale de la zero, departe de civilizație.