Suspecta crimei de la metrou, o femeie în vârstă de 36 de ani, a fost reţinută. Au apărut şi primele imagini cu aceasta, în timp ce era condusă la audieri. Potrivit unor surse judiciare, ea nu a opus rezistenţă când a fost dusă la Tribunal.
„La această oră, procurorii din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti audiază în calitate de suspect la sediul Poliţiei Capitale persoana bănuită de săvârşirea faptelor din staţiile de metrou Costin Georgian şi Dristor 1. Anterior, în cursul nopţii, colegii noştri din cadrul Brigăzii de Poliţie Transport Public Bucureşti au depistat o femeie în vârstă de 36 de ani ale cărei semnalmente corespundeau cu cele pe care le-am şi făcut publice. Au condus această persoană la sediul poliţiei Capitalei. Cercetările continuă şi la acest moment pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au comis faptele”, anunţa anterior, oficial, Poliţia Capitalei.
Pe pagina de Facebook a Poliţiei Capitalei, a apărut un mesaj de felicitare pentru echipa Brigăzii de Poliţie Transport Public Bucureşti, care a ajutat la identificarea femeii care ar fi săvârşit crima de la metrou.
„Felicităm echipa Brigăzii de Poliţie Transport Public Bucureşti, pentru profesionalismul de care au dat dovadă, depistând principala suspectă în cazul omorului de la staţia de metrou Dristor 1.
Ei sunt, astăzi, #EroiiZilei”, s-a anunţat pe pagina de Facebook a Poliţiei Capitalei.