Primele imagini cu polițistul din Caracal, care s-a împușcat. Alexandru Badiu nu era în timpul serviciului
IPJ Olt precizează că în cazul polițistului care s-a împușcat duminică după-amiază cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecatoria Caracal.
Reprezentanții IPJ Olt precizează că în cazul polițistului care s-a împușcat duminică după-amiază cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecatoria Caracal. Inițial, aceștia anunțaseră că ancheta va fi coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.
Polițistul în vârstă de 31 de ani a fost găsit, duminică după-amiaza, împușcat în apartamentul din Caracal în care locuia. Se numește Alexandru Badiu și lucra la IPJ Olt, unde fusese transferat în urmă cu aproximativ o lună de la Postul din localitatea Corbu.
Potrivit reprezentanților IPJ Olt, polițistul s-a împușcat cu armamentul din dotare. Acestuia i s-au aplicat manevre de resuscitare la fața locului, fiind transportat la spital.
„Incidentul s-a produs în apartamentul său și polițistul nu era în timpul serviciului”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.