Primele imagini cu Ornela Pasăre în rochia de mireasă. Momente unice de la nunta secretă: ”Niciodată nu e prea târziu să spui DA”
Ornela Pasăre trăiește cea mai frumoasă etapă din viața ei. Și-a găsit fericirea în brațele bărbatului cu care a și mers în fața altarului. Evenimentul a fost organizat în secret, departe de ochii curioșilor, însă artista nu a mai răbdat și a făcut public primele fotografii de la nuntă. Iată cum a fost cerută în căsătorie și unde a avut loc nunta!
Ornela Pasăre a devenit soție cu acte în regulă, însă nu a dat de bănuit nicio clipă că va merge în fața altatului prea curând. Marele eveniment a fost plănuit în taină, alături de soțul ei, departe de ochii curioșilor. La scur timp după nunta, artista a publicat primele imagini cu ea îmbrăcată în rochie de mireasă. Interpreta a povestit cum a decurs marele eveniment:
”M-am căsătorit! Cu acte în regulă, cununie în fața lui Dumnezeu, că altfel nu se putea. Sunt și eu fericită, cred că era și momentul. După atâția ani de așteptări, de nădejde în bunul Dumnezeu, de rugăciune, uite că minunile există. Mi-am cunoscut soțul la biserică. Anul acesta s-a întâmplat totul. La început noi am fost prieteni, iar între timp ne-am dat seama că suntem suflete pereche” , a declarat Ornela pasăre la Antena Stars.
Ornela Pasăre, primele imagini în rochia de mireasă
Marele eveniment a avut loc pe 7 noiembrie. Cei doi au spus marele ”DA” în fața lui Dumnezeu, însă nunta a fost una discretă și ferită de lumina reflectoarelor:
”Anul acesta ne-am cunoscut, în ianuarie. Între timp am devenit iubiți și pe 7 noiembrie ne-am unit destinele și în fața bunului Dumnezeu, deci sunt o femeie căsătorită cu acte în regulă”, a mai dezvăluit artista.
Interpreta de muzică populară nu a putut răbda prea mult, iar la două săptămâni distanță a publicat primele fotografii îmbrăcată în rochia de mireasă. Artista nu a îmbrăcat modelul clasic al rochiei de mireasă, ci a optat pentru o rochie diferită, care i-a lăsat la vedere umerii, dar și o crăpătură fină, în partea de jos a piciorului care a adus o notă de mister ținutei. Ornela Pasăre a ținut să adreseze un mesaj urmăritorilor de pe Instagram în care îi îndemnat să creadă în iubire:
”Eu…..#mireasa….07.11.2021
Niciodată nu este prea târziu să fii #fericit, niciodată nu este prea târziu să #iubești, niciodată nu este prea târziu să spui #DA, niciodata nu este prea târziu să îți întâlnești #IUBIREAVIETII!!!”, a scris Ornela Pasăre pe Instagram.
Sursa foto: Facebook.ro