Primele imagini cu Niculae Bădălău încătușat! Fostul baron PSD, reținut pentru 24 de ore, este acuzat de dare de mită și trafic de influență

Publicat: 28/11/2022 | 12:31

Niculae Bădălău, vicepreședintele Curții de Conturi, a fost reținut seara trecută pentru 24 de ore de procurorii DNA. Tatăl lui Gabi Bădălău este cercetat într-un dosar de dare de mită și trafic de influență. Concret, procurorii DNA susţin că acesta i-ar fi promis 170.000 de euro primarului unei comune pentru a oferi un contract unei firme administrate de o rudă a sa. CANCAN.RO vă prezintă primele imagini cu fostul baron PSD în arestul poliției!

Niculae Bădălău, fost deputat PSD, fost senator, prefect de Giurgiu și, pentru un an, ministru al economiei are din nou probleme cu legea. În 2013, acesta a mai fost pus sub învinuire tot pentru trafic de influență, pentru că ar fi apărat interesele unei societăți implicate ”în circuitul financiar fraudulos prin demersuri făcute atât la nivelul conducerii Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF), cât şi pe lângă persoane cu funcții în instituțiile de stat din județul Giurgiu (prefectură, conducerea Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA)”, se arată în comunicatul DNA de la acea vreme.

VEZI ȘI: LOCUINȚA SENATORULUI NICULAE BĂDĂLĂU A FOST SPARTĂ DE HOȚI! CE I-AU FURAT

Seara trecută, vicepreședintele Curții de Conturi a României a ajuns la sediul central al DNA, din București. Se pare că Niculae Bădălău ar fi oferit suma de 170.000 de euro drept mită unui primar, pentru un contract încheiat cu o firmă pe care o deține o rudă de-a lui. Omul de afaceri nu este singurul audiat, deoarece alături de el a fost reținut și reprezentantul unei firme, acuzat de complicitate la dare de mită.

Primele imagini cu Niculae Bădălău în arestul poliției

CANCAN.RO l-a surprins pe Niculae Bădălău în timp ce era escortat de polițiști. În imagini se poate observa că fostul baron PSD este îngândurat și abătut din cauza problemelor cu care se confruntă. Acesta a ajuns la Curtea de Apel București în jurul orelor 11.30, în duba poliției, după ce aseară a fost nevoit să dea explicații în fața procurorilor.

CITEȘTE ȘI: ARMA CARE I-A FOST FURATĂ SENATORULUI NICULAE BĂDĂLĂU, CĂUTATĂ DE TOATĂ POLIȚIA DIN ȚARĂ

Cu o privire pierdută, încătușat și îndrumat de unul dintre oamenii legii, fostul senator a intrat în clădirea instituției. Niculae Bădălău va afla, cel mai probabil în cursul acestei zile, dacă măsura arestării preventive se va prelungi pentru 30 de zile.

CANCAN.RO vă ține la curent cu toate detaliile acestui caz!

Niculae Bădălău escortat în sediul Curții de Apel București

 

This browser does not support the video element.