Maria Constantin a apărut de mână cu iubitul “secret” la cea mai recentă nuntă din lumea artiștilor

Publicat: 12/10/2020 | 12:24

Maria Constantin iubește din nou, după o lungă perioadă. Chiar s-a afișat public alături de iubitul ei, Robert, cunoscut drept un „crai de Argeș”. Tânărul a însoțit-o pe artistă la cununia civilă a lui Valentin Sanfira și Codruța Filip.

Maria Constantin este implicată, din nou, într-o relație sentimentală, după ultima despărțire, de fostul fotbalist Dacian Varga. Câteva luni are Maria de când simte din nou fluturi în stomac, dar, cu toate acestea, nu s-a afișat prea des cu iubitul. Până de curând. Cei doi au apărut, chiar ținându-se de mână, la cununia civilă a lui Valentin Sanfira și a Codruței Filip, care a avut loc sâmbătă, 10 octombrie. Pentru că evenimentul s-a ținut în cort, răcoarea de toamnă și-a spus cuvântul, iar Robert i-a oferit Mariei, galant, sacoul lui, scrie starpopular.ro.

Maria Constantin nu a dat foarte multe detalii despre noul bărbat din viața ei, deoarece vrea să-și trăiască povestea de dragoste departe de ochii curioșilor. Dar, în ciuda faptului că relația este la început, Maria Constantin se gândește deja la măritiș. Semn că și-ar fi găsit sufletul-pereche. ”Nu vreau să discut despre viața mea personală. O să aflați, totul se află. Mai frumos e așa să aflați câte puțin, câte puțin, nu așa totul dintr-o dată. Ca și într-o relație. Îmi doresc o căsătorie până la adânci bătrâneți, îmi doresc să îmbătrânesc alături de soțul meu, de copiii mei, asta îmi doresc!”, a declarat Maria Constantin, ex- soția lui Marcel Toader.

Maria Constantin și noul iubit, la cea mai recentă cununie din lumea artiștilor

Iubitul, un „crai” de Curtea de Argeș

Potrivit unor surse D.A.S. categoria A, chipeșul care a reușit să o facă pe Maria Constantin să simtă din nou fiorii dragostei este un așa-zis ”crai” din Curtea de Argeș. Robert, pe numele lui mic, cu toate că și-a asumat idila cu simpatica cântăreață de muzică populară, nu pare să fie un bărbat „liber”. Surse din anturajul cuplului ne-au dezvăluit că acesta este ”puțin căsătorit” și are chiar și un copil. Mai mult decât atât, cu toate că partenera de viață a chipeșului nou iubit al Mariei Constantin ar fi tunat și fulgerat când acesta și-a asumat relația cu blondina, cei doi se pare că n-au divorțat.

Vrea să devină din nou mamă

Maria Constantin are un băiat cu primul ei soț, Ciprian Vasile Tapota, cu care s-a căsătorit în anul 2007 și pe care l-a cunoscut în ”Ansamblul Doina Gorjului”. Pe artistă o bate, însă, gândul să devină din nou mămică. „Da, de ce nu? Îmi plac foarte mult copiii și când eram la vârsta adolescenței ziceam că voiam să mă căsătoresc și să am mulți băieți și când vin Sărbătorile, masa de Crăciun, să ne strângem cu toții și să îi văd cum aleargă, să fie haos”, a spus Maria Constantin în cadrul unei emisiuni TV.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult