Una dintre emblemele lumii artistice din România a încetat din viaţă, pe patul de spital. Soţul artistei a fost surprins în timp ce pleca de la spital, avea lacrimi în ochi şi era încecănat. Bărbatul s-a aflat sub efectul calmantelor în tot acest timp.
”Nu mai supără pe nimeni, lăsaţi-o pace. Ai apă vie? Cu ce să mă ajuţi? Ai apă vie să-i dau zânicii să se trezească. Uite, e aici, dar nu vrea să vorbească nici cu tine.”
Pe 21 februarie a debutat o ciroză din hepatita C, dintr-o dată, din senin. Pe 4 februarie am fost la un spectacol ne-am distrat, ne-am uitat la TV, nu a avut nimic. După aceea a debutat asta, a făcut analize şi s-a dat totul peste cap, până acum două ore când s-a dat totul peste cap. Nu a mai rezistat la perfuzii, la nimic. Ni s-a spus că se ia de la manichiură, pedichiură, operaţii, sânge, sex.
Acum a plecat, n-a mai suportat nimic, n-a mai stat Ni s-a spus că e singura chestie. Dar când este activată e atât de activată i-a spart tot ficatul, venele în el, i l-a mărit până l-a spart. Am văzut Iadul. Nu a mai putut să facă nimic. Mădălin, dacă ai vie apă vie, ajută-mă. Dă-mi şi mie apă vie, o picătură pentru zâna mea. Atât vreau.”, a spus Cornel Galeş.