Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunțat că România va primi prima tranșă a vaccinului de la Johnson&Johnson în a doua jumătate a lunii aprilie a acestui an.
Valeriu Gheorghiţă a spus, marţi, în conferinţă de presă, că vaccinul Johnson&Johnson va ajunge în România cel mai probabil în a doua jumătate a lunii aprilie, iar pentru că este monodoză, se pretează mai mult centrelor mobile.
„În a doua jumătate a lunii aprilie dacă nu mă înşel ar trebui să primim probabil prima tranşă. Nu este una consistentă, probabil că vom primi câteva zeci de mii de doze. Reamintesc faptul că se administrează într-o singură doză, deci schema de vaccinare este simplificată. Din acest motiv nu au fost luate decizii finale vizavi de categoria de persoane eligibile. Ţinând cont de faptul că este un vaccin recomandat tuturor celor cu vârsta de peste 18 ani şi care nu au contraindicaţii cunoscute, vom vedea care va fi strategia prin care vom folosi acest tip de vaccin”, a spus dr. Gheorghiţă, potrivit Mediafax.
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat, în data de 11 martie, vaccinul dezvoltat de producătorul Johnson&Johnson. Acesta este primul vaccin împotriva coronavirusului care se administrează într-o singură doză. (VEZI ȘI: CE TEHNOLOGIE FOLOSEȘTE VACCINUL ANTI-COVID-19 DE LA JOHNSON&JOHNSON ȘI CE EFECTE SECUNDARE ARE. VA FI APROBAT ȘI ÎN EUROPA?)
Astfel, Valeriu Gheorghiţă a precizat că, din punct de vedere practic, vaccinul de la Johnson&Johnson se pretează mai mult pentru centre mobile şi pentru vaccinare în localităţile în care accesul la centrele de vaccinare este mai redus.
„Asta nu înseamnă că nu va fi accesat şi de restul categoriilor de persoane”, a mai spus Valeriu Gheorghiţă.