Cea mai spectaculoasă emisiune de sport din România debutează astăzi, 19 august, de la ora 16:00! Într-un format dinamic și cu decor de mare stadion, ProSport Live te așteaptă sub sloganul „Nebuni după fotbal”.
Și chiar înaintea primei ediții avem deja două mari surprize. Vom fi live de luni până joi atât în online, cât și pe tv! Ne vei urmări începând de azi pe:
Un show interactiv, în care vocea și părerea ta, fie că vin din peluză ori din tribună, vor face diferența!
Deschidem galeria specială a analiștilor ProSport Live cu un nume de top: Gabriel Tamaș!
Fostul internațional cu 67 de meciuri pentru România, jucător în Premier League, La Liga și Ligue 1, dar și în campionatele din Rusia, Turcia ori Israel se alătură ProSport Live! După ce a îmbrăcat în țară tricoul echipelor Rapid, Dinamo, FCSB, CFR Cluj, Petrolul, Astra sau „U” Cluj, Gabriel Tamaș a devenit manager sportiv la Concordia Chiajna și intră acum în echipa noastră nebună după fotbal!
Moderată de jurnalistul Cătălin Mureșanu și cu Mihai Ianoși în rol de producător, emisiunea ProSport Live te provoacă prin rubrici în premieră pentru peisajul editorial sportiv din țara noastră.
La ProSport Live dezbatem cele mai fierbinți subiecte și răspundem cu informații exacte, de ultimă oră, la întrebările pe care și le pun milioane de suporteri. Ce înseamnă ProSport Live – Nebuni după fotbal?
Suntem nebuni după fotbal și ne vedem de la 16:00, în direct!