Primele declaratii după modificările aduse Codurilor penale

De: Cancan
Publicat: 01/02/2017 | 14:30

Aveam nevoie de o lege clară, care să poata fi aplicată uşor”, a spus ministrul Justiţiei. De asemenea, Florin Iordache a precizat că „modificările nu vizează oameni politici”. „Parlamentul face legea, judecătorii o aplică”, a spus Florin Iordache. Referindu-se la proiectul de lege privind graţierea, acesta a spus că nu vor fi graţiaţi criminali, violatori. El a mai precizat că de graţiere nu vor beneficia oameni politici. Referitor la ordonanţa care amendează Codurile penale, Iordache a vorbit despre o „obligaţie” a Guvernului, în condiţiile în care „vechea guvernare şi vechiul Parlament” nu şi-au îndeplinit obligaţia de a pune Codul penal şi Codul de procedură penală în acord cu deciziile Curţii Constituţionale, în termen de 45 de zile de la publicarea motivării deciziilor. „Avem nevoie de o lege clară, concisă şi care să poată să fie aplicată uşor, fără să avem distorsiuni, a declarat Iordache, arătând că el s-a consultat „inclusiv cu societatea civilă”.