Primele declarații ale Oanei Radu, după ce iubitul ei a fost stropit cu benzină și incendiat de un individ: ”Îi vor amputa un picior”

De: Cancan
Publicat: 16/08/2019 | 16:20

Oana Radu a făcut primele declarații după ce iubitul ei a fost stropit cu benzină și incendiat de un individ, care a ajuns pe mâna polițiștilor. 

Oana Radu, fostă concurentă la ”Vocea României” – supranumită chiar ”Adele a României” – trece prin clipe groaznice. Iubitul său este una dintre cele două victime ale agresorului din Craiova, bărbatul de 32 de ani care a stropit trecători cu benzină și apoi le-a dat foc.

Alin, iubitul artistei, este internat la Spitalul Floreasca. Din păcate, însă, medicii au decis să-i amputeze tânărului un picior. (CITEȘTE ȘI: OANA RADU, SALVATĂ DE LA MOARTE: ”DACĂ NU ERA IUBITUL MEU SĂ SARĂ PESTE MINE…”)

„Este tragic. Trăiesc cea mai grea prioadă din viaţa mea. Nu cred că va exista vreodată ceva mai greu de atât. Trăiesc o tragedie, un coşmar. Se pare că îi vor amputa un mebru inferior. Nu mă interesază, vreau doar să trăiască, să fie bine. El este la spitalul Floreasca, este îngrijit foarte bine. Când spuneţi o rugăciune, vă rog să spuneţi şi pentru el. Îmi doresc doar să-şi revină şi să vină acasă pentru că mereu m-a susţinut”, a spus Oana Radu pe contul ei de socializare.

Oana Radu, devastată de durere

Au fost mobilizați luptătorii SAS

Acum două zile, CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, a prezentat întâmplarea nefericită și apelul pe care Oana Radu l-a făcut pe pagina sa de socializare. Arsurile suferite de iubitul Oanei Radu se întind pe 75% din suprafaţa corpului.

Potrivit IPJ Dolj, poliţiştii au fost sesizaţi, marţi, cu privire la faptul că un bărbat stropeşte cu benzină într-un bloc din Craiova, dar şi persoanele care trec prin zona respectivă. Mai multe echipaje de poliţie, luptători SAS, jandarmi şi pompieri s-au deplasat la faţa locului, au intrat în apartamentul în care se afla bărbatul, situat la etajul doi al blocului, şi l-au imobilizat.

Poliţiştii au stabilit că este vorba de un bărbat de 32 de ani, din Craiova, care a fost dus la sediul Poliţiei. „În cauză au fost demarate cercetările pentru lămurirea stării de fapt şi a dispunerii măsurilor legale ce se impun”, au anunţat reprezentanţii IPJ Dolj.