Mirela Vaida ne-a oferit prima declarație, după ce CANCAN.RO a detonat bomba, că este însărcinată cu cel de-al patrulea copil. Extrem de jovială, vedeta TV nu a negat faptul că va deveni din nou mamă. Foarte discretă însă cu viața personală, ea a evitat însă să dea vreun amănunt pe marginea acestui subiect.
Mirela Vaida s-a chinuit ani de zile să rămână însărcinată. Aceasta a mers până și la biserici, pentru a se ruga ca visul să i se îndeplinească. Vedeta TV a devenit mamă pentru prima oară la 33 de ani, atunci când a adus-o pe lume pe Carla, după ce pierduse două sarcini.
A fost doar începutul, pentru că mai apoi familia vedetei TV s-a mai mărit cu încă doi băieți, Vladimir și Tudor.
„Pe Carla am făcut-o foarte greu. Am pierdut două sarcini. Pe amândouă urât… Cu hemoragie, fix pe scenă, unde nu puteai să faci nimic. Aveam deja 32 de ani și eu nu aveam niciun copil. Și mă stresa treaba asta, soțul meu avea 36, era deja timpul să fim părinți”, a dezvăluit Mirela Vaida în urmă cu aproximativ un an, în cadrul podcastului Valentinei Sanfira.
CANCAN.RO a detonat însă bomba și a anunțat, în exclusivitate, că prezentatoarea este din nou gravidă. Cum burtica sa este cea a unei femei aflate cam în al doilea semestru de sarcină, pesemne că Mirela Vaida a fost extrem de discretă, chiar și cu apropiații, pe marginea acestui subiect.
Vedeta a oferit însă, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, prima declarație după ce secretul i-a fost deconspirat.
„Nici nu confirm, nici nu infirm, eu nu sunt genul de persoană care să facă declarații. Tocmai pentru că maternitatea este un lucru frumos, nu mă deranjează ce se scrie. Nu mai pot vorbi, sunt cu copilul în mașină”, ne-a spus aceasta.
Și cum chiar aceasta povestea, recent, că bunica sa a avut șapte copii, n-ar fi de mirare dacă prezentatoarea i-ar egala recordul…
Mirela și soțul său, Alexandru Vaida, cu patru ani mai în vârstă, au o căsnicie fericită, de mai bine de zece. Ambii se sprijină reciproc, în creșterea celor trei copii pe care-i au.
De fiecare dată când a avut ocazia, vedeta TV a recunoscut că ea fiind o fire mai vulcanică, soțul său este cel care aplanează conflictele. Mai precis, atunci când aceasta începe o ceartă, partenerul său de viață pleacă în camera sa, până când lucrurile revin la normal.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.