Cântărețul Mihai Constantinescu s-a stins din viață, după cinci luni în care medicii au încercat din răsputeri să-l repună pe picioare. Familia și apropiații au sperat neîncetat într-o minune. Fosta și actuala soție a artistului au fost zi și noapte la spital și sunt devastate de durere.
Mihaela, fosta soție a lui Mihai Constantinescu, este îngenuncheată de durere. Atât ea cât și Simona Secreier au crezut că se va întâmpla o minune și că artistul își va reveni din comă. Din păcate, însă, Mihai Constantinescu a suferit încă un stop cardio-respirator, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru el. (CITEȘTE ȘI: A MURIT MIHAI CONSTANTINESCU! CE A FĂCUT SOȚIA ARTISTULUI CHIAR ÎNAINTE DE A PRIMI TRAGICA VESTE)
„Îl cunosc pe Mihai şi îl am în viaţa mea de 40 de ani. După părinţii mei, a fost omul pe care l-am iubit, pe care îl iubesc şi pe care îl voi iubi toată viaţa. A fost soţul meu, cel mai bun prieten al meu şi bărbatul care va trăi în inima mea până la sfârşitul zilelor mele… I-am fost alături lui şi Simonei, care a fost alături de el în aceste aproape 6 luni, clipă de clipă, de mai multe ori pe zi. Ne-am susţinut, am sperat, ne-am rugat. Am făcut totul cu iubire. Nu pot să vorbesc despre Mihai la trecut… Îmi este greu să vorbesc. Poate că mă încurc în vorbe, dar este un moment extrem de greu. A fost un om cu totul şi cu totul special. Un om foarte special!”, a declarat Mihaela Constantinescu pentru „Răi Da Buni”.
Mihai Constantinescu, unul dintre cei mai iubiți artiști români, a încetat din viață, după mai multe complicații medicale care l-au ținut în spital în ultimele cinci luni. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, a aflat un detaliu cutremurător despre ultimele clipe din viața artistului. Medicii au chemat-o de urgență, la spital, pe soția lui, Simona Secrier, iar aceasta, însoțită de nașa lor de cununie, a venit răvășită pentru a fi alături de el în ultimele momente din viață. (CITEȘTE ȘI: SIMONA SECRIER ȘI-A LUAT ”ADIO!” DE LA SOȚUL EI CHIAR ÎNAINTE CA ACESTA SĂ MOARĂ: ”SĂ NE RUGĂM LA DUMNEZEU!”)
Soția cântărețului a izbucnit în plâns pe holul spitalului, așteptând un semn de la medici, care să-i spună că s-a întâmplat o minune. Nu s-a întâmplat însă asta, iar doctorii au pregătit-o pentru ce e mai rău. CANCAN.RO a întâlnit-o la scurt timp la cumpărături, unde, împreună cu nașa lor, sprijinul ei în toată această suferință, au mers să cumpere haine pentru înmormântare, dintr-un mall, și toate cele creștinești, așteptând vestea morții artistului cu o durere în suflet de nedescris. De asemenea, înainte de a părăsi spitalul, Simona Secrier s-a interesat și de un preot.