Primele declarații ale lui Carmen de la Sălciua, după ce a ajuns de urgență la spital! ”Am avut o noapte grea!”

De: L.N.
Publicat: 12/02/2020 | 14:04

Carmen de la Sălciua a ajuns de urgență la spital, din cauza efortului depus în ultima perioadă. Vedeta care este mereu în Trending pe YouTube a avut o cădere de calciu, chiar înainte să apară în fața fanilor săi. Succesul pe plan profesional și-au pus amprenta pe sănătatea artistei, așadar. După momentele cumplite prin care a trecut, acesta a ținut să le transmită un mesaj fanilor săi.  

Carmen de la Sălciua a ajuns de urgență la spital, în urmă cu două zile, după ce i s-a făcut rău, înainte să ajungă la un eveniment care avea loc într-un club din județul Bihor.  Norocul vedetei a fost că lângă ea se afla cea mai bună prietena a ei, Mihaela Niculuț, care a dus-o imediat la spitalul de urgențe din Brad, unde medicii i-au administrat o doză de calciu și câteva calmante. Mai mult, aceștia i-au făcut mai multe analize suplimentare, în urma cărora se va stabili și un diagnostic exact. După acest episod, artista a ținut să-și linistească fanii, pe rețelele de socializare.

„Sunt bine, am niște probleme din cauza oboselii, dar starea mea este una bună. Viaţa merge înainte și sunt foarte fericită că pot să fac multe lucruri frumoase și că sunt implicată în cât mai multe proiecte, deci mă simt bine. Încerc să mă reculeg. Sâmbătă noaptea am avut un o noapte mai grea putin, dar acum sunt bine, am avut o cădere de calciu mai severă, dar nu e nicio problemă, o țin sub control, doar că am muncit mai mult în ultima perioadă! Voi încerca să am mai multă grijă de mine și să mă odihnesc mai mult! Pe calea aceasta țin să le mulțumesc tuturor celor care mi-au scris, celor care s-au rugat pentru mine sau pur și simplu mi-au transmis un gând bun și îmi pare nespus de rău că n-am mai reușit să ajuns să cânt în clubul din Budureasa, dar cu siguranță concertul va fi reprogamat cât de curând. Vă mulțumesc pentru înțelegere și pentru gândurile bune! Vă pup!” a declarat Carmen de la Sălciua.

Carmen de la Sălciua este pe locul #2 în Trending, pe YouTube

Pe plan profesional, cariera muzicală a lui Carmen de la Sălciua merge strună! Artista a lansat în urmă cu o săptămână videoclipul piesei „Scuză-mă”, o piesă foarte sensibilă, așa cum ne-a obișnuit îndrăgita cântăreață de muzică de petrecere. Piesa „Scuză-mă” a ajuns numărul 1 în Trending la doar câteva ore de la lansare, surclasând alți artiști cunoscuți de la noi. Piesa a stat pe locul 1 timp de 6 zile, iar în prezent se află pe locul 2 în Trending și a acumulat până în prezent aproape 4 milioane de vizualizări.

„Încă un vis împlinit! „Scuză-mă” e numărul 1 în Trending pe Youtube, dar cel mai important e că e trending în inimile voastre, că vă place din ce în ce mai mult. Am compus piesa în doar 30 de minute și în alte 30 de minute am înregistrat-o, am pus tot sufletul meu în ea, asa cum fac cu fiecare piesă pe care o compun. Mă bucur că și această piesă este pe sufletul publicului. As putea să spun că am simțit asta de când am compus-o prima oară, ea reușește să transmită un adevăr emoționant, că relațiile nu sunt ușoare, dar ca iubirea adevărata trece peste orice obstacol. E minunat să ai încredere în feeling-ul tău, mai ales când părerile sunt împărțite. Mai departe, oamenii au ales și le mulțumesc că îmi sunt alături necondiționat! Vă iubesc!” a declarat Carmen de la Sălciua.