Bodo de la Proconsul a suferit în urmă cu trei săptămâni un infarct miocardic acut care a creat panică în lumea showbiz-ului românesc.
Artistul a vorbit, în premieră, despre momentul care ar fi putut să îi curme viața, pentru că, așa cum zice Bodo, timp de două zile nu a știut că se întâmplă ceva cu el, deși avea simptome.
„A venit dintr-o dată. Primul simptom și oricum nu am asociat cu o durere de inimă sau cu o problemă cardiacă, am asociat-o cu o problemă gastrică, cu ceva arsuri, pe care le aveam de la stomac. Nu a fost așa, ci respectiva arsură din capul pieptului era un infarct miocardic acut pe care l-au dus două zile și jumătate pe picioare.
Nu am știut că e infarct, mi-am desfășurat activitatea normal și abia apoi am simțit puțină panică, pentru că mă dureau umerii și stângul și dreptul, durerea coborâse și puțin pe mâini și atunci am intrat în panică”, a spus Bodo, pentru Antena Stars.
Bodo mai povestește și faptul că a ajuns pe mâinile doctorilor la insistențele soției sale, care, spre deosebire el, a realizat că ceva se întâmplă.
„La insistențele soției, a doua zi de dimineață am plecat spre spital și m-am internat după două zile și jumătate de la debutul infarctului și am fost imediat băgat în sală, mi s-a făcut o angioplastie, coronarografie cum se spune, unde s-a constatat infundarea vasului respectiv de sânge.
S-a procedat imediat la desfundarea lui și stentarea locului. Mi s-au pus trei stenturi, mă simt extraordinar de bine, au trecut deja trei săptămâni de atunci
Astăzi, am ieșit din spital, după un control pe care l-am avut, o altă angioplastie pe care am suportat-o ieri și în urma căreia mi s-a comunicat că nu mai este nevoie de nici un stent și că medicația dă roade foarte bune și că locul arată foarte bine. Medicația este pentru 12 luni, fac un control la o lună jumătate, nu sunt hipertensiv.
Copiii mei s-au rugat tare mult și l-au rugat pe Dumnezeu să mă ajute. Vorbim de mai multe ori la telefon pe zi, la început au fost îngrijorați, pentru că eu nu am mers niciodată la spital, acum e prima dată când sunt internat, dar acum totul e foarte frumos”, a mai dezvăluit Bodo pentru Antena Stars.
După ce a trecut peste cea mai grea încercare, Bodo recunoaște că toată viața s-a temut să se lase de fumat, dara cuma reușit să facă și acest pas, asta fiind singura sa problemă.
Poate te interesează și: Actori români care au murit în 2019. Mari personalități care nu mai sunt printre noi
„Singura problemă pe care eu am avut-o de când mă știu și de care am scăpat acum este fumatul. Am fumat timp de 38 și întotdeauna mi-a fost frică să mă las pentru că avem gânduri neadevărate”, a povestit solistul trupei Proconsul.