Horia Șulea, primarul comunei Florești, județul Cluj, s-a făcut de tot tâsul, la un protest al localnicilor. Aceștia au ajuns în fața Primăriei, unde au avut mai multe cerințe.
Horia Șulea a ieșit din sediu, a intrat între protestatari și le-a mulțumit acestora că îl susțin, deși era tpcmai invers. Protestatarii îl acuzau de lipsă de implicare în cerințele comunității. Demersul edilului a fost sancționat imediat cu fluierături și hohote de râs.
Horia Șulea a încercat să dea mâna cu aceștia, dar cei mai mulți l-au evitat, scrie bzc.ro.
”Mă bucură că sunteți mulți dintre susținătorii acțiunilor mele”, a spus Șulea. ”Eu nu prea am auzit de un protest de susținere, nu există așa ceva”, i-a dat replica imediat o tânără din grupul de protestatari.
Primarul Șulea a răspuns evaziv la întrebările oamenilor nemulțumiți, arată sursa citată.
Oamenii solicitau construirea de parcuri, locuri de parcare și vor demolarea construcțiilor ilegale din comună.