Primarul General, Sorin Oprescu, s-a aflat intr-o vizita oficiala in Israel, in perioada 25-27 martie 2014

De: Cancan
Publicat: 27/03/2014 | 22:13

De 2 ani si jumatate, Israelul dezvolta proiectul „Oras Sigur”, in baza caruia 60 de orase si-au creat structuri comune Primarie-Politie, formate din inspectori ai primariilor si politisti din cadrul Ministerelui de interne, care vegheaza la siguranta orasului si previn aparitia problemelor legate de calitatea vietii.

Yitzhak Aharonovich, ministrul Sigurantei Publice al Israelului : „Proiectul „Oras sigur” prezinta doua avantaje majore. In primul rand, noua structura lucreaza la comanda Primarului, pe chestiuni ce tin de ordine publica conform necesitatilor orasului dar fara sa se suprapuna cu activitatile specifice ale ofiterilor de politie. In al doilea rand, fara cresterea costurilor de o parte si de alta, se dubleaza forta de lucru.”

Sorin Oprescu s-a declarat interesat de proiect si a cerut expertiza pentru implementarea acestuia la Bucuresti: „Ca Primar General al Capitalei Romaniei sunt preocupat de siguranta cetateanului, acest aspect aflandu-se in prim planul interesului public si, implicit a agendei Administratiei pe care o conduc. Toti dorim sa traim in conditii de ordine si siguranta. Stiu ca sprijinul dumneavoastra, ce s-ar putea materializa in prima faza prin transmiterea experientei acumulate in acest domeniu atat de sensibil, ar putea insemna implementarea rapida a unui program similar si la Bucuresti.”

Tot astazi, Edilul Capitalei s-a intalnit cu Ron Huldai, primarul oraşului Tel Aviv. Cei doi edili au discutat despre compatibilitatile dintre cele doua orase si despre posibilitatea unor colaborari viitoare. Ei au ajuns la concluzia ca au aceleasi probleme, dar cateodata gasesc cai diferite de a le rezolva. In privinta spatiului verde, daca Bucurestiul insista pentru spatiu verde pe domeniul public, Tel Aviv-ul a avut o alta strategie.

Ron Huldai, primarul oraşului Tel Aviv: « Chiar de la inceput, in planificarea orasului, a fost prevazuta cate o mica gradina, la fiecare locuinta. Si sunt copaci care nu sunt ingrijiti de Primarie, ci chiar de proprietari. Intrucat nu suntem o tara cu o clima umeda, cresterea vegetatiei din spatiul public nu poate fi decat una planificata si irigata. »
___________________
Citeste si
Proiectul “Star Trek” al lui Oprescu e aproape gata! Cancan.ro a patruns in subteranele celei mai sigure cladiri din Romania

Oprescu a castigat un proces in care l-a dat in judecata pe Dan Diaconescu pentru defaimare
___________________

Sorin Oprescu a apreciat diversitatea arhitecturala a orasului si i-a explicat omologului sau eforturile pe care le face la Bucuresti, pentru refacerea Cartierului evreiesc, cu tot ceea ce a reprezentat el in istoria Bucurestiului.

Cei doi primari au convenit sa colaboreze pentru sprijinirea investitorilor israelieni si romani deopotriva, in scopul reducerii birocratiei, prin introducerea bunelor practici in administratia locala, precum si prin schimbul de specialisti.

In timpul vizitei efectuate in Israel, Primarul General, Sorin Oprescu, a fost primit ieri de presedintele Shimon Peres si de primul-ministru Benjamin Netanyahu. Vizita se inscrie in seria eforturilor depuse de Edilul sef al Capitalei in atragerea de noi investitori pentru dezvoltarea orasului.

D.C.