Primarul Florentin Pandele a divorțat de nevastă după 8 ani. Edilul din Voluntari se află la al doilea mariaj

Publicat: 25/09/2023 | 16:20
Florin Pandele, actualul soț al Gabrielei Firea/ Sursă foto: Instagram

Florentin Pandele (62 de ani), primarul orașului Voluntari, este actualul soț al Gabriele Firea (51 de ani), însă puțini sunt cei care știu că bărbatul nu este la prima căsnicie. Cine este, de fapt Adela Constantin, femeia de care edilul a divorțat după 8 ani. 

Florentin Pandele și Gabriela Firea au o căsnicie de 13 și sunt părinții a doi copii, însă nu sunt mulți cei care știu că edilul din Voluntari mai are doi urmași dintr-o căsnicie anterioară. Deși au divorțat după 8 ani, Florentin Pandele nu s-a ferit niciodată să vorbească și să-și exprime respectul pentru prima soție, mama copiilor săi, femeia care i-a dăruit doi băieți, Bogdan și Andrei.

Florentin Pandele, primarul din Voluntari, are 4 copii cu două femei

Citește și: GEORGETA, FEMEIA DUPĂ CARE A TÂNJIT PRIMARUL FLORENTIN PANDELE, SOȚUL GABRIELEI FIREA. CU EA A FOST COMBINAT EDILUL DUPĂ DIVORȚ

Adela Constantin a fost tot timpul în umbra politicianului și a preferat să păstreze discreția în ceea ce privește aparițiile publice: ”Fosta mea soţie a fost şi va rămâne o doamnă”, a declarat Florentin Pandele despre prima soție în cadrul unei emisiuni TV.

După 8 ani de căsătorie, în anul 1998 edilul și Adela Constantin au decis să pună punct relației, însă nu și în acte. Divorțul avea să se pronunțe oficial abia în anul 2006: ”Eu eram separat de mama băieților mei din martie 98. Ce să faci, ca oricărui marinar mi-au plăcut fetele”, mărturisea fostul ofițer de marină în urmă cu mulți ani.

Potrivit surselor din anturajul celor doi foști soți, se pare că relația s-a deteriorat în momentul în care Florentin Pandele a ajuns primar al orașului Voluntari, în anul 2000.

”Prima soție a lui Pandele, mama celor doi fii ai săi, e cunoscută totuși sub numele de Cami. Modestă și discretă, trăiește singură acum în casa natală. În declarațiile de avere ale primarului din Voluntari, urmele ei se pierd în anul 2006, ultimul în care e pomenită și de aceea anul probabil al divorțului de care face caz cu atâta smerenie. Odată ce Pandele a ajuns primar, femeia a cunoscut destinul pe care îl știu multe dintre femeile puternicilor zilei: înstrăinarea, părăsirea de facto și divorțul de jure”  nota publicația kmkz.ro despre prima soție a edilului.

Gabriela Firea și Florentin Pandele/ Sursă foto: social media

Imediat după primul divorț din viața lui, Florentin Pandele s-a iubit cu Georgeta Păun, femeia despre care apropiații spun că ar fi fost marea lui iubire. Tara, așa cum era cunoscută femeia de afaceri, l-a cucerit pe edil în anul 2004 și au avut o relație tumultoasă până în anul 2010: „Cum se amuză el printre prieteni, Tara vine de la Tăricica. Cu intermitențe, au fost împreună din 2004 până la începutul anului 2010. Tara a fost, de altfel, prezentă la înmormântarea tatălui lui Pandele, Virgil, acum câteva luni, când a apărut, însă, pe neașteptate și Fireasca (n.r. Gabi Firea). Atunci Tara a plecat, valvârtej, cu sufletul zdrobit”, se mai arată în informațiile publicației Kamikaze.

Tot în același an, deși era considerat un adevărat cuceritor, iar femeile roiau în jurul lui, în anul 2010, Florentin Pandele s-a căsătorit cu Gabriela Firea, fostul primar al Capitale. Cei doi având acum împreună doi copii, David (11 ani) și Zian (8 ani).