Primarul din Mehedinți, prăduit de hoți în toiul nopții. I-au spart casa, chiar dacă în locuință se aflau copiii minori

Publicat: 29/05/2022 | 20:37
Hoț. Sursă foto: Pixabay

Un primar din Mehedinți, satul Gemeni, a fost jefuit în toiul nopții, în timp ce se afla la un botez. Edilul a alertat imediat poliția, iar oamenii legii s-au deplasat la locuința sa, pentru a putea face cercetări. Făptașii nu au fost încă identificați. 

Primarul comunei Dârvari din Mehedinți a fost jefuit în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timp ce era la un botez. În locuința sa, se aflau doar copiii edilului, care se uitau la televizor. Așa că hoții au profitat de ocazie și au plecat cu suma de 100.000 de euro. 

Când primarul și soția sa s-au întors de la botez, ar fi găsit camera răvășită. După ce a făcut o evaluare rapidă a pagubelor, primarul şi-a dat seama că îi lipsește o sumă uriașă şi a alertat imediat poliţia. Copiii nu ar fi auzit nimic suspect în timpul nopții.

„Am vândut niște utilaje mai vechi, eu lucrez niște terenuri, și urmă să îmi achizitionez o combină agricolă. Am scos niște bani. Nu țineam ascunși, îi țineam în casă. La mine în casă nu intrau persoane străine. (…) Am văzut ușa deschisă, urme și am constatat jaful. Nu s-au mai întâmplat spargeri în ultimul timp. Problema cea mai gravă este că copiii mei minori erau în casă. Hoții s-au dus până la ușa lor, pe urme, au văzut că priveau la televizor. S-au mutat în celelalte camere, au răsturnat pe acolo”, a spus edilul despre incident și proveniența sumei furate. (CITEȘTE ȘI: Este știrea tristă a serii! Un renumit compozitor și dirijor a murit)

Ce spune poliția despre jaful din casa primarului din Mehedinți

În prezent, nu există un suspect care să fie vinovat de extragerea celor 100.000 de euro din casa primarului. După cum declară Inspectoratul Județean de Poliție din Mehedinți, nu au fost găsite urme care să arate forțarea căilor de acces în locuință. 

„La data de 29 mai a.c., ora 2.55, Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți, a fost sesizat prin SNUAU112 de un bărbat de 42 de ani, despre faptul că persoane necunoscute au sustras din locuința sa o sumă de bani. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că imobilul persoanei vătămate se compune din două case de locuit, situate în aceeași curte, ale căror uși de acces și ferestre nu prezentau urme de forțare”, a transmis IPJ Mehedinți. (CITEȘTE ȘI: Maşina lui Mick Schumacher s-a rupt în două! Cum se simte acum fiul celebrului Michael Schumacher)

 

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult