A fost ziua cea mai grea pentru primarul din judeţul Iaşi, rămas fără soţie şi fără tată, după ce ambii au murit otrăviţi, la interval de o săptămână. Aproape 1. 000 de oameni au condus-o pe femeie pe ultimul drum.
Câte coroane, tot atâtea lacrimi amare udă obrajii celor dragi. Pe durata ceremoniei, soţul altadată fericit în poze a părut o umbră. Cu privirea spre cer şi în genunchi, bărbatul şi-a luat adio de la cea care i-a fost iubită 14 ani şi soţie doar doi. Portretul familiei fericite şi proaspăt implicate în politică s-a spulberat dramatic acum trei zile. Când Luiza a ajuns la spital intoxicată cu o substanţă periculoasă pe care, accidental sau nu, ar fi băut-o.
În aceeaşi zi, a înmormântării, poliţiştii au făcut prima declaraţie.„În urma informării cu privire la decesul celor două persoane, poliţiştii au deschis dosare penale sub aspectul săvârşirii de ucidere din culpă, de asemenea cercetările continuă fiind luate în calcul toate variantele de lucru.„, au declarat cei de la IPJ Iasi.
Anchetatorii caută în casa familiei dovezi care să contureze fie ipoteza unui accident, fie pe cea a unei crime. În ceea ce priveşte recipientele cu lichide găsite la faţa locului, răspunsul urmează să sosească în următoarele zile.