Dumitru Liviu Radu a fost testat pozitiv cu temutul COVID-19 la nici două săptămâni după ce s-a vaccinat. Primarul orașului Caracal a transmis un mesaj emoționant după ce i-a fost administrată prima doză în spital.
În vârstă de 56 de ani, Dumitru Liviu Radu este medic epidemiolog și, din nefericire, el se luptă din nou cu virusul SARS-COV-2, după ce la finalul anului trecut, el a contractat boala mortală. Deocamdată, nu se știu prea multe informații despre cum se simte în prezent primarul din Caracal.
“În această dimineată (n.r.: 18 ianuarie), am ales să fiu printre primii vaccinați anti Covid 19 în etapa a II -a din campania națională. Centrele de vaccinare sunt pregătite pentru a răspunde solicitărilor tuturor celor care au decis să se vaccineze. După aproape un an în care viața noastră a fost paralizată de pandemie, simțim șansa reală de a ne întoarce în mare parte la stilul de viață cu care eram obișnuiți.
Decizia de a ne vaccina este personală. Cu siguranță ea ne protejează de manifestarea brutală a virusului și, nu în ultimul rând, ne oferă ocazia să ne protejăm oamenii dragi nouă. Putem pune stop extinderii bolii, creșterii numărului de îmbolnăviri și a deceselor. Am făcut acest vaccin și cu gândul trist că întârzierea apariției lui mi-a furat în acest an câțiva prieteni dragi. Dumnezeu să îi aibă în pază!” este mesajul transmis pe Facebook de edilul din Caracal.
Conform celor mai noi informații, în România există 718.612 de bolnavi de coronavirus, iar în ultimele 24 de ore, au fost au fost înregistrate 3.174 de cazuri noi.