Primarii din Snagov si Jilava, arestati preventiv pentru luare de mita, au fost denuntati la DNA chiar de Florian Puiu, barbatul care, la jumatatea lui septembrie 2010, ar fi incercat sa-l santajeze pe fotbalistul Ianis Zicu. Puiu a scapat atunci de politistii care pusesera la cale un flagrant, dupa ce si-a dat seama, in ultimul moment, ca este urmarit.
Primarul din Snagov, Apostol Musat, si cel din Jilava, Adrian Mladin, au fost arestati preventiv, ieri, pentru 29 de zile, impreuna cu vicepresedintele CJ Ilfov, Gheorghe Roman si Ion Scaetanu, apropiat al primarului din Snagov. Potrivit procurorilor DNA, in perioada martie-noiembrie 2011, cei patru arestati i-ar fi cerut lui Florian Puiu peste 3,5 milioane de euro pentru a-i elibera documentele cadastrale pentru doua terenuri situate in Jilava. Pentru a ascunde si a garanta totodata obtinerea mitei, primarul Musat l-ar fi determinat pe Scaeteanu sa intocmeasca, la notariat, un contract de imprumut fictiv cu denuntatorul, suma fiind de 2.500.000 de euro. Barbatul care a facut reclamatia este acelasi care, in toamna anului trecut, ajungea in centrul atentiei dupa ce a fost la un pas de a fi arestat intr-un dosar de santaj in care victima era internationalul Ianis Zicu. Atunci, Florian Puiu si un alt membru al lumii interlope cunoscut sub numele de Mircea Ciorba ar fi intrat in posesia telefonului mobil al manechinului Mihaela Tudor, dupa ce masina acesteia a fost sparta. Pentru ca in memoria aparatului existau o serie de discutii intime, cu caracter sexual, purtate intre Mihaela si Ianis, Florian Puiu l-ar fi contactat pe fotbalist, care, la momentul respectiv juca la Poli Timisoara, si i-ar fi cerut 20.000 de euro ca sa nu vanda inregistrarile unui ziar, care, chipurile, ii facuse deja o oferta. Sportivul a cerut ajutorul politistilor, care au pus la cale un flagrant, insa actiunea anchetatorilor a esuat.