Toti angajații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 1 sunt testați, sâmbătă, pentru Covid-19.
La acțiune participă și primarul sectorului 1, Daniel Tudorache, cel care a și făcut anunțul acestei operațiuni de amploare, informează gandul.ro.
„Suntem obligati de Ordonanțele Militare, la iesirea și intrarea din schimb. Testarea se face pe parcursul a două zile. Ieri, toti au ieșit negativ, azi sperăm să fie la fel. După ce se încheie starea de urgență, îi vom testa și pe beneficiari, bătrâni și copii, aflați în grija celor aproximativ 600 de angajati ai DGASPC testați acum”, le-a declarat primarul sectorului 1, Daniel Tudorache, jurnaliștilor prezenți la acțiunea de astăzi.
(VEZI ȘI AICI: DANIEL TUDORACHE, PRIMARUL SECTORULUI 1: ”PUNEȚI CAPĂT CONCURSULUI DE JEFUIT CETĂȚENII PRIN AMENZI ABERANTE!”)
Totodată, edilul a precizat că, de săptămâna viitoare vor fi testați și 1.700 de locuitori ai sectorului 1.
„Acesta este numărul de teste aprobat de Insitututul „Matei Balș, iar acuratețea rezultatelor este de 93%. Testele sunt plătite de Primăria Sectorului 1”, a precizat Daniel Tudorache.
Anunțul acțiunii de astăzi a fost făcut de primaul sectorului 1, pe pagina sa de Facebook.
„Testarea de COVID-19 a personalului DGASPC Sector 1 care asigură asistență persoanelor pe care le găzduim în centrele noastre”, a scris primarul Daniel Tudorache.
În total, este vorba de aproximativ 600 de angajați care urmează să fie testați, fiind persoane care intră sau ies din tură.
(CITEȘTE ȘI: DANIEL TUDORACHE, ANUNȚUL PE CARE ÎL AȘTEPTAU MULȚI: “UN COPAC NU SE VA MAI TĂIA ÎN PĂDUREA BĂNEASA!”)