Prima tranșă de vaccinuri Moderna ajunge miercuri în România
Prima tranșă, de 14.000 doze de vaccin Moderna, va ajunge miercuri la Institutul Național de Cercetare–Dezvoltare Medico–Militară „CANTACUZINO”.
În prima etapă, în România vor ajunge aproximativ 14.000 de doze, din totalul de peste 400.000 care urmează să fie livrate în perioada următoare. Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, urmând ca în perioada următoare să fie distribuite în centrele regionale și de vaccinare.
”Noi încurajăm ca persoanele care doresc să se vaccineze să nu întârzie această decizie, pentru că, intre cele două tipuri de vaccinuri, nu există diferențe semnificative, au aceeași rată de eficacitate, de 95%, respectiv 94,1%”, a spus Valeriu Gheorghiță.
Întrebat dacă este adevărat că există diferențe între cele două vaccinuri, în ceea ce privește imunitatea, Valeriu Gheorghiță a spus că nu există dovezi în acest sens, în momentul de față. Cele două variante de vaccin disponibile în Uniunea Europeană sunt foarte asemănătoare, conform comunicatului transmis de CNCAV.
”Nu avem aceste date la momentul actual. Ca să afirmăm că avem un răspuns imun care persistă doi ani, asta presupune să treacă deja doi ani de când persoana respectivă a fost deja vaccinată și să știm că, într-adevăr, atât persistă răspunsul imun. Deci nu aș vrea să avansăm aceste discuții, atât timp cât nu avem niște dovezi știițifice”, a menționat Valeriu Gheorghiță.