Prima reacţie OFICIALĂ a fostei soţii a lui CRISTIAN BOUREANU, după scandalul în care a fost implicat! „Din păcate…”
După cel mai recent scandal monstru în care a fost implicat politicianul, care acuză că a fost agresat de un agent al Poliţiei Rutiere, Irina Boureanu a avut în sfârşit o primă reacţie oficială:
„E o situaţie neplăcută, atât pot să vă spun. Cine v-a spus că fiica mea este preocupată de ce se întâmplă cu tatăl ei, doamna Tatoiu? Se pare că doamna Tatoiu ştie cam tot, mda. Nu vreau să vorbim despre fiica mea absolut deloc, a fost expusă suficient şi nu îi este bine. Nu am de ce să pun paie pe foc, mă interesează doar problemele mele. Nu m-a surprins să văd că a fost in această ipostază, din păcate nu m-a luat prin surprindere”, a declarat în direct fosta soţie a lui Cristian Boureanu.
„Cu Cristi nu am reuşit să vorbesc, m-a sunat Laura şi mi-a spus ce s-a întâmplat. M-a rugat să merg la spital la el, când am terminat programul însă, fusese deja externat. Sâmbătă a rămas stabilit să vină la mine, dar eu am crezut iniţial că sunt doar dinţii ciobiţi. Am fost şocat când am văzut fotografia, sunt şapte dinţi afectaţi, dintre care unul era complet retezat”, a declarat şi medicul dentist al lui Boureanu.