Prima reacţie a lui Laurette după ce a aflat că soţul ei va sta 15 ani la închisoare!

De: Cancan
Publicat: 17/07/2017 | 20:33

Laurette şi-a expus poziţia pe reţeaua de socializare, explicând pe larg noţiunile de drept care stau la baza raţionamentului ei.

Va mulţumesc tuturor care aţi fost alături de mine şi m-aţi susţinut necondiţionat atunci când am trecut prin momente mai puţin plăcute din viaţa mea.

Laurette crede că soţul ei va scăpa de condamnare

Doresc sa va împărtăşesc câteva rânduri. Sunt respectata şi apreciata în fiecare zi de soţul meu, mă simt împlinita ca l-am întâlnit în viaţa mea şi consider că atunci când am luat aceasta decizie de a-mi uni destinul cu el am făcut-o cu înţelepciune şi ca aşa a vrut Dumnezeu sa fie dat. Vreau sa fim împreuna şi la bine şi la greu. Este adevărat faptul ca soţul meu a primit o condamnare în PRIMA INSTANŢĂ de 15 ani închisoare pentru infracţiuni economice, dar care nu este definitiva şi la care s-a făcut apel, mai exact la o pedeapsa de 8 ani închisoare a primit un spor de 7 ani închisoare ca urmare a îmbinării în defavoarea lui a unor prevederi din codul penal nou, privind sporul şi a unor pedepse primite în baza codului penal vechi care prevedea o pedeapsa de 3 ori mai mare decât din legea actuala, dar sunt convinsă ca la judecarea apelului se va lămuri aceasta situaţie şi ca în curând soţul meu va veni acasă si va fi alături de mine şi de copiii noştri. Va mulţumesc pentru susţinere şi pentru telefoanele primite însă fiind foarte ocupată cu noul proiect nu pot răspunde”, a scris Laurette pe Facebook.