Prima reacție a lui Dani Oțil, după ce Gabriela Prisăcariu a ironizat-o pe Mihaela Rădulescu la iUmor
Săptămâna trecută, Dani Oțil a fost invitat în calitate de jurat la iUmor. Pe lângă numerele concurenţilor, cunoscutul prezentator a avut parte şi de câteva surprize. Soţia sa, Gabriela a fost prezentă pe scenă şi a făcut un roast. Iată ce a declarat vedeta de la Antena 1, după momentul partenerei sale.
Gabriela Prisăcariu a fost una dintre invitatele surpriză de la iUmor.
Soția prezentatorului a pregătit un moment de roast care i-a făcut pe cei de la masa juriului, dar şi pe mulţi dintre telespectatori să râdă.
Dani Oţil a fost extrem de mândru de mama copilului său, mai ales că, spune acesta, Gabriela nu a mai fost într-o astfel de ipostază până acum.
Prezentatorul TV a publicat pe Instagarm un mesaj emoționant prin care își laudă partenera de viață. Acesta a explicat pentru cei care credeau că soţia sa este doar frumoasă faptul că blondina a arătat că este şi deşteaptă şi ştie cum să facă spectacol.
”Puteam să văd textul înainte, dar m-am abținut. Gabriela putea să se bâlbâie, să rateze măcar un punchline, pentru că nu a vorbit în viața ei la microfon pe scenă. Iar ziceau unii că e doar frumoasă. Se puteau întâmpla multe… Şi totuși…Am rămas impresionat. Nu zic mai mult. Toată lumea știe ca eu nu laud pe nimeni şi nu fac complimente… Daaaaar….. ”, a scris Dani Oțil pe Instagram.
”O glumă mai proastă n-am auzit”
Se pare că umorul său nu a fost pe placul tuturor fanilor, care au taxat-o dur și au acuzat-o că s-a măritat cu Dani Oțil pentru a deveni celebră.
Partenera prezentatorului de la Antenă a publicat unul dintre mesajele pe care le-a primit în privat de la o internaută.
„Ce penibilă ești! N-ai făcut nimic important în viața ta. Doar te-ai măritat cu Dani. Habar n-avem ce-a găsit la tine. O glumă mai proastă n-am auzit. Se vede că ești tare frustrată, așa tânără cum ești.”, a scris o internaută.