Prima pungă de plasmă vindecătoare ajunge la un pacient în stare critică de la Matei Balș. Cine este donatorul

De: T.S
Publicat: 01/05/2020 | 11:04

Prima pungă cu plasmă vindecătoare donată de un pacient român, vindectar de coronavirus, va fi administrată unui bolnav internat la Spitalul Matei Balș din Capitală.

Dintre cele 18 aparate donate de o firmă privată centrelor de transfuzii, doar cel din Bucureşti a recoltat leacul, de la şapte români care au învins boala.

Andrei Tănase, a sunat la Institut și a cerut să fie înscris pe lista de donatori după ce s-a vindecat de coronavirus. „E singura modalitate prin care am simțit că pot să dau ceva înapoi să ajut pe cineva.

Am avut o formă medie de coronavirus pe lângă infectarea propriuzisă am dezvoltat și pneumonie. Simți că nu ai aer sau că va deveni mai acut sau o să te sufoci”, a declarat donatorul în vârstă de 33 de ani la ProTV.

Pacientul numărul 300

Andrei a fost pacientul cu numărul 300. Se întorsese dintr-o vacanță de schi din Franța, iar după două zile au apărut primele simptome. S-a dus la spital și a fost diagnosticat cu coronavirus. Timp de opt zile a stat într-un salon la Spitalul Victor Babeș.

Acum își dorește să salveze câte vieți poate pentru că tratamentul s-a dovedit miraculos în alte țări. „Practic un donator poate salva trei vieți e foarte simplu nu e absolut deloc dureros și chiar contează pentru oamenii care au nevoie de un tratament acestă plasmă ar putea fi singura șansă să se însănătoșească”, mai spune Andrei Tănase.

Primul pas

Prima pungă de plasmă a plecat spre Spitalul Matei Balș și va fi administrată unui pacient în stare critică din secția de terapie intensivă.

Medicii sunt optimiști și speră să îi fie salvată viață mai ales că mai multe spitale din lume au raportat vindecări după acest tratament ale unor pacienți aflați în stare foarte gravă.

Medic român cercetător la Spitalul Basel din Elveția confirmă acest lucru, potrivit ProTV:  „Din experiența noastră vedem că cei care au primit plasmă convalescență au reușit să fie externați deși erau în stare severă datele preliminare arată că au fost ajutăți de plasma convalescență”. 

În toată țară au fost montate patru aparate de plasmafereză din cele 18 donate de o firmă privată, însă doar cel de la București e funcțional. La Iași, primul donator va fi pus pe aparat joia viitoare după ce personalul va termina perioada de instruire. Între timp, se pregătesc și medicii și asistentele de la Timișoara și Galați ca să lucreze cu aceste aparate.

În România sunt peste 4000 de vindecați, iar cei care nu au alte afecțiuni pot deveni salvatorii altor pacienți aflați acum pe patul de spital. Procedura de înscriere e simplă și se poate face online pe site-ul covidplasma.ro ori sunând la centrele de transfuzie.