Prima poză cu Anamaria Prodan după ce a ieșit din spital
Impresara a ajuns de urgență la spital, în urmă cu trei zile, după ce i s-a făcut rău subit. Apropiații ei spun că nu trece printr-o perioadă bună, iar asta și-a spus cuvântul.
Anamaria Prodan a ajuns pe mâna medicilor recent, după ce i s-a făcut rău. Deși nu a vrut să dea detalii despre acest incident, Anamaria le-a dat fanilor săi de înțeles că starea ei de sănătate este una bună în prezent, deși în urmă cu numai trei zile medicii au dezvăluit că prezentatoarea TV avea tensiunea foarte mare și abia putea vorbi.
Miercuri seară, 31 octombrie, în jurul orei 23.30, Anamaria Prodan a ajuns la un spital din București, după ce a sunat la 112. O echipă de salvare s-a deplasat în locul unde se afla impresara, deoarece conform informațiilor de atunci, aceasta a încercat să ajungă singură, cu mașina, la cea mai apropiată unitate medicală. Anamariei i s-a făcut însă foarte rău la volan și a fost nevoită să cheme de urgență ajutoarele.
Deși nu a comentat în mod public incidentul, la trei zile de la incident, Anamaria și-a bucurat admiratorii, publicând câteva imagini pe rețelele de socializare, în care apărea zâmbitoare, așa cum ne-a obișnuit. Prezentatoarea TV a dat astfel de înțeles că se simte bine, dat fiind faptul că a revenit și la îndatoririle sale profesionale.