Sexy Brăileanca, pe numele real Florina Mihăilă, “s-a tunat” azi cu ajutorul medicului estetician. La scurt timp după ce și-a făcut intervenția la nivelul feței, fosta actriță de filme pentru adulți a împărtășit schimbarea din viața sa cu fanii săi. Ea a făcut public un selfie pe o rețea de socializare, unde se vede clar că specialistul a lucrat bine și cu mare atenție pentru ca a lui clientă-vedetă să fie mulțumită.
Citește și: Sexy Brăileanca a revenit la televizor. Cum arată acum
Astăzi, Sexy Brăileanca a mers în cabinetului unui medic estetician, unde și-a făcut programare. După câteva minute bune, intervenția estetică s-a încheiat, iar buzele vedetei s-au mărit considerabiul. Mulțumită de rezultat, blonda s-a pozat și a urcat imaginea pe Instagram Stories. Desigur, pe lângă complimente, ea a primit și câteva critici… însă, ce nu știu unii dintre internauți este că, după o astfel de intervenție, e nevoie să treacă puțin timp pentru ca zona injectată să se dezumfle.
Florina Mihăilă are un băiețel pe care îl crește singură, fără ajutorul tatălui biologic al micuțului. Tatăl lui Erick a părăsit-o pe vedetă atunci când era însărcinată în luna a cincea. Fiul fostei actrițe împlinește 3 anișori peste patru luni.