Prima imagine cu gemenii lui CRISTIANO RONALDO! „Sunt atât de fericit”
„Sunt atât de fericit că pot să îmi ţin în braţe cele două noi iubiri ale mele”, a scris Cristiano Ronaldo.
În ultima perioadă s-a tot spus că jucătorul Cristiano Ronaldo a devenit recent tătic de gemeni, după ce a angajat o mamă surogat care a adus pe lume o fetiţă şi un băieţel, dar şi că se pregăteşte să îi întâmpine pe aceştia, pentru că vor sosi din Statele Unite ale Americii.
Chit că Ronaldo nu a comentat iniţial asupra subiectului, imediat după eliminarea Portugaliei din Cupa Confederaţiilor, în urma semifinalei cu Chile, fotbalistul a precizat că a primit permisiunea de a părăsi echipa, înainte de finala mică pentru a putea „să meargă să îşi cunoască bebeluşii“.
„Am fost alături de echipa naţioanlă, ca întotdeauna, trup şi suflet, chiar dacă cei doi bebeluşi ai mei se născuseră. Din păcate nu am reuşit să atingem principalul obiectiv stabilit, dar sunt sigur că voi reuşi să aduc bucurie portughezilor. Preşedintele Federaţiei Portugheze de Fotbal şi selecţionerul au avut astăzi o atitudine pe care nu o voi uita. Sunt fericit că voi putea, în sfârşit, să fiu alături de copiii mei pentru prima dată!“, a fost mesajul lui Cristiano Ronaldo de pe Facebook.