Eva Longoria (43 de ani) nu-și mai încape în piele de fericire de când a devenit mamă pentru prima oară. Actrița a născut un băiețel, marți (19 iunie). Bruneta a publicat și prima imagine cu bebelușul ei și al lui Jose „Pepe“ Baston.
Eva Longoria a oferit prima imagine cu băiețelul ei revistei Hola!, acolo unde a oferit și exclusivitatea nașterii ei. Vedeta a publicat imaginea și pe contul său de Instagram. În fotografie, actrița își ține în brațe băiețelul proaspăt venit pe lume. Băiețelul Evei Longoria va purta numele Santiago Enrique Baston.
Eva Longoria a născut la Cedars-Sinai Medical Center din Los Angeles. „Suntem atât de recunsocători pentru această binecuvântare extraordinară”, a transmis cuplul Longoria-Baston pentru revista Hola!.
Eva Longoria şi Jose Baston s-au căsătorit în mai 2016. Ceremonia a avut loc pe o proprietate privată din Valle de Bravo, din apropierea Ciudad de Mexico. Actrița și magnatul media s-au logodit în decembrie 2015, după o relaţie de doi ani, în timpul unei vacanţe petrecute în Dubai.