Prima dragoste nu se uita! Sorin Chifiriuc renunta la hainele preotesti si se intoarce la rock!
Potrivit Rock Fm, Sorin Chifiuc va re-debuta dupa zece ani chiar astazi, joi, in clubul Ageless din Capitala. El va urca pe scena alaturi de trupa Division of Joy si nu va canta la chitara, instrumentul care l-a consacrat, ci la clape. „Vreau s-o iau mai usor, pornesc de la clape… Am facut o pauză mare şi trebuie să exersez mult la chitară. De altfel, consider că nici n-am stiut vreodată să cânt bine la chitară, asa cum crede lumea!”, a declarat cunoscutul rocker, in exclusivitate pentru Rock FM. Dupa o pauza atat de lunga, el se declara nemultumit de ce se intampla acum in muzica romaneasca.
“Problema e scena muzicală din România. Am părăsit-o în 2004, intr-un stadiu deplorabil şi o regăsesc, după aproape zece ani, mai rău decât am lăsat-o. Nu mai există trupe puternice de rock, nu mai există un curent muzical care să ne alinieze la ce se cântă, modern si bine de tot, afară. Rockul a evoluat, in toate domeniile, in hard, in heavy, indie si alternativ, chiar si punkul a evoluat. Rockul incă mai are resurse uriase, pe care trupele de afară le descoperă mereu, asa că mă intreb: de ce cântăm noi mereu acelasi lucru de 50 de ani? Pustimea de la noi asculta lucrurile astea, dar nu există trupele românesti care să le ofere live-ul pe asa ceva. La noi si alternativul e imbătrânit, grunge-ul e prăfuit, heavy metalul e de la muzeu. Nu mai există trupe care să facă hituri, să aibă fani care să-i urmeze. De asta am plecat din muzică acum zece ani şi de asta imi este foarte greu să revin. Ar trebui să se mai nască o generatie intreaga, cum a fost a noastră, in anii ’60-’70, care să aibă atâta fortă incat să spargă barierele, inclusiv cele impuse de radiourile comerciale, prin muzica de proastă factură pe care o promovează”, spune necajit muzicianul.
Sorin Chifiriuc a uimit pe toata lumea in momentul in care s-a retras la biserica si a devenit cantaret in cor. Se pare ca acum a revenit la prima dragoste si lasa in urma biserica.
(G.A.)
sursa foto: Club A, Vimeo.com